Iunie 2026
Imaginați-vă următoarea scenă: un călător musulman devotat intră în moschee și observă un număr mare de animale și paie. În timp ce își începe rugăciunea, aude o voce puternică și nepoliticoasă care îi spune: „Nu ragi, furajul va veni la tine.” Vocea ar fi putut aparține unui membru al aceleiași secte, care, atunci când au lansat un atac surpriză asupra satului [musulman] Jabala, în mijlocul rugăciunii de vineri, au strigat: „Nu există alt Dumnezeu decât 'Ali, niciun văl în afară de Mohammed și nicio ușă în afară de Salman”, în timp ce masacrau bărbații și transformau moscheile în taverne – da, taverne cu vin! Cine sunt acești oameni și, atunci când au atacat creștini, evrei și pe propriii lor frați musulmani, erau ei cu adevărat musulmani? Acești „musulmani” sunt recunoscuți ca adevărați musulmani de mulți șiiți și de unii sunniți. Totuși, cuvântul „musulman” este între ghilimele, deoarece acești oameni sunt considerați eretici (Ghali), aflați în afara islamului, de către foarte mulți musulmani.
Cine sunt acești oameni? Ce au în comun următoarele: un popor persecutat, haiduci sălbatici și un mesia electric alimentat cu baterii? Cine este cel care crede într-o „Treime”, a cărei manifestare supremă este Mahomed, Ali și Salman al-Farisi? Scopul acestui articol este de a oferi atât musulmanilor, cât și non-musulmanilor o perspectivă diferită asupra lumii islamului, de a sparge stereotipurile despre poporul musulman și, poate, printr-o scurtă privire asupra obiceiurilor ciudate ale alawiților, s-ar putea să găsiți câteva aspecte profunde la care să meditați. Vom răspunde la toate aceste întrebări, dar pentru a face acest lucru, trebuie să ne întoarcem înapoi și să înțelegem câteva lucruri despre originea lor.
Originea poporului alawit
Există, de fapt, mari dezacorduri cu privire la originea poporului alawit. În prezent, ei preferă denumirea de „Alawi” (adepți ai lui 'Ali), dar în trecut erau numiți Nusayri. Unii consideră că nusayriții erau descendenți ai nazerinilor din Siria, menționați de istoricul roman Pliniu în „Istoria” 5:23. Alawitii sunt alcătuiți dintr-un număr de triburi, dintre care unele erau originare din nord-vestul Siriei; alte triburi au emigrat din Irak în secolul al XII-lea. În 1516, împăratul otoman Selim I „Cel Sumbru” a ucis peste 9.400 de persoane, în principal șiiți alawiți, cu binecuvântarea liderilor religioși sunniți. El a așezat mulți turci în teritoriile natale ale alawiților din nord-estul Siriei, dar, în timp, mulți dintre aceștia s-au alăturat și ei alawiților.
Alawiții au încercat să-și înființeze propria țară, numită inițial „Statul Alawiților”, iar apoi denumirea a fost schimbată în „Sanjakul Latakiei”, între anii 1920-1936. Astăzi există până la 3,5 milioane de alawiți, iar aceștia au controlat Siria până în 2011.
Istoria religiei lor
Potrivit propriilor afirmații, acest grup șiit provine de la Dumnezeu, iar religia lor este cea predată de Mahomed și Ali. Conform întrebării 44 din Catehismul druz, aceștia s-au separat de druzi deoarece îl venerau pe Ali, în timp ce ar fi trebuit să-l venereze pe Domnul al-Hakim (996-1021 d.Hr.), care este Dumnezeul vizibil pentru druzi.
Potrivit lui Patrick Seale, în lucrarea *Asad: The Struggle for the Middle East*, Univ. of Ca. Press 1968, p. 8, „La fel ca sectele înrudite ale druzilor și ismailiților, nusayriții erau o rămășiță a valului șiit care cuprinsese islamul cu o mie de ani în urmă. Ei erau insule lăsate în urmă de un val care se retrăsese.”
Unii atribuie originile învățăturilor alawiților lui Muhammad ibn Nusayr an-Namiri (c. 850 d.Hr.), care se autointitula „Poarta (Bab) către Adevăr”. Se pare că acestea au evoluat prin intermediul învățăturilor lui Husayn ibn Hamdan al-Khasabi (c. 970 d.Hr.). Când șiiții au pierdut puterea, alawiții au fost uciși de cruciați, mameluci și otomani, iar alawiții s-au luptat și între ei. Ca o notă marginală, a existat o dinastie sunnită „Alawiyya” în Maroc, dar aceasta nu are nicio legătură.
Conflictul privind religia alawită
Alawiții sunt o ramură a șiiților duodecimani. Aceștia au fost recunoscuți de liderul șiiților duodecimani libanezi, imamul al-Sadr, în 1974, ca musulmani legitimi, după ce alawitul Hafez Assad a preluat puterea în Siria în 1971. Fiul său, Bashar, este, de asemenea, alawit. Alte grupuri mai mici cred, de asemenea, în divinizarea lui 'Ali, iar aceste grupuri, împreună cu alawiții, sunt denumite „alawi”.
Ibn Taimiya/Taymiyya (d. 1328), savant musulman ortodox și fondator al wahhabismului, a emis o fatwa (hotărâre juridică) împotriva alawiților, folosind un limbaj destul de dur. El a afirmat că aceștia nu erau de încredere, „erau niște necredincioși mai mari decât creștinii și evreii… mai mari chiar decât idolatrii”. El a autorizat jihadul împotriva lor, afirmând că era legal să li se ia bunurile și să li se verse sângele, cu excepția cazului în care ar fi dat dovadă de pocăință. Pentru mai multe informații în acest sens, consultați „Enciclopedia Islamului”, ediția nouă din 1995, vol. 8, pp. 146-148.
În 1097, cruciații au masacrat inițial un grup de nusayriți, dar când au aflat că aceștia nu erau adevărați musulmani, i-au tolerat și chiar i-au ajutat în lupta împotriva ismailiților. În 1120, kurzii și musulmanii ismailiți au învins 25.000 de nusayriți, dar în 1123 nusayriții, cu ajutorul unor ismailiți dezertori, i-au învins pe kurzi. În 1291, liderii alawiți și ismailiți s-au întâlnit fără succes la 'Ana pentru a încerca să se unească (ibid., p. 147). Conducătorii mameluci egipteni (musulmani) i-au persecutat între anii 1260 și 1518. Când otomanii au preluat controlul asupra Siriei, începând cu anul 1516, i-au persecutat și pe alawiți. În 1832, după ce nusayriții au atacat satul ismailit Masyaf, pașa din Damasc a trimis mii de soldați să lupte împotriva lor. Au fost persecutați și în 1870 și 1877. Francezii au pacificat teritoriile alawite d , între 1918 și 1922. După ce alawiții au masacrat călugărițe creștine pe 27 aprilie 1924, francezii au ucis și mai mulți alawiți. Sub conducerea lui Sliman Murshad, mulți alawiți au luptat împotriva trupelor naționaliste siriene, până când Sliman a fost spânzurat în 1946. Alawiții reprezintă astăzi 8-12% din populația siriană. Ei constituie 65% din populația regiunilor din Latakia, din estul Siriei, și o mică parte din sudul Turciei.
După ce Hafez Assad a ajuns la putere, Frăția Musulmană sunnită (Ikwan) a fost la un pas de a-l asasina pe Assad pe 26 iunie 1980. Mulți dintre membrii Ikwan se aflau în orașul Hama, iar guvernul a trimis 500 de soldați sirieni pentru a-i pedepsi. Membrii Ikwan i-au ucis pe toți. Toate moscheile din Hama au anunțat cu voce tare că războiul de gherilă împotriva lui Assad se încheiase, iar acum era momentul să-i susțină deschis pe membrii Ikwan și să-i alunge pe „necredincioși”. Străzile din Hama erau prea înguste pentru tancuri, așa că fratele lui Assad a ordonat artileriei să rasă orașul de pe fața pământului, iar apoi a trimis trupe să-i omoare pe toți ceilalți. Au fost ucise între 20.000 și 38.000 de persoane. Un alawit mi-a spus că fratele lui Assad a fost expulzat din Siria din această cauză. Cu toate acestea, Siria nu a mai avut probleme cu luptătorii sfinți sunniți timp de peste treizeci de ani după aceea.
Rezumat: Musulmanii non-alawiți nu sunt toți de acord dacă alawiții sunt sau nu musulmani autentici. Alawiții susțin că urmează învățăturile esențiale ale islamului, dar există, evident, diferențe mari de interpretare. În mod similar, toți musulmanii susțin că urmează învățăturile lui Iisus, însă puțini le-au citit și cunosc contradicțiile intrinseci dintre Prințul Păcii (adică Iisus) și islam. În timp ce mulți musulmani îi considerau pe alawiți drept „ghulat” (o sectă) mai îndepărtată de învățăturile lui Mahomed decât chiar creștinii și evreii, unii ar putea considera islamul un „ghulat” în raport cu învățăturile lui Iisus.
Însă, indiferent de erorile alawiților, ale sunniților sau de diferențele dintre aceștia și creștini, evrei sau druzi, este greșit să ucidem pe cineva din cauza unei diferențe de religie.
Credințele islamului alawit
Secretul: Alawitii au încercat să-și păstreze în secret învățăturile și ritualurile interioare, oarecum asemănător cu masonii sau mormonii. Unul dintre ritualurile lor este o comuniune e ă, care include consumul de vin. La fel ca catolicii, ei cred că vinul se transsubstanțiază în divinitate, Allah.
Cei cinci stâlpi ai islamului: crezul, rugăciunea, milostenia, pelerinajul și postul din timpul Ramadanului sunt considerați doar simboluri și nu este necesar să fie practicați. Ei au alți doi stâlpi:
Jihadul, sau lupta/războiul sfânt, era considerat de către kharijiți și al șaselea pilon.
Venerarea lui 'Ali (numit Waliya) este al șaptelea pilon. Aceasta implică nu numai devotamentul față de 'Ali, ci și lupta împotriva dușmanilor lui 'Ali. Enciclopedia Islamului, ediția nouă din 1995, vol. 8, p. 147, afirmă: „Ca ghulat, nusayriții îl venerează pe 'Ali ibn Abi Talib ca Dumnezeu suprem și etern (al-ilah al-a’zam, al-kadim al-azal).”
O „Treime”: Aproape toți șiiții (cu excepția zaydiților) cred că 'Ali, ginerele lui Mahomed, a fost primul calif de drept. Cu toate acestea, alawiții merg mai departe și cred că 'Ali este unul dintre membrii unei manifestări a „Treimii” lui Allah. Majoritatea musulmanilor neagă orice formă de Treime. La fel ca în cazul celorlalți ismailiți, Allah s-a manifestat într-o treime de cel puțin șapte ori. Ultima manifestare a fost cea a lui Mahomed, 'Ali și Saliman al-Farisi. „al-Farisi” înseamnă „persanul”. Saliman a fost cel care a sugerat săparea unui șanț mare în jurul unei părți din Medina în timpul Bătăliei Șanțului.
Șapte cicluri: Alawii cred că Allah s-a manifestat în șapte cicluri, fiecare format din trei părți.
| Nume / Văl / Ascuns (Ism) | Revelat / Esență (Ma’na) | Poartă (Bab) |
|---|---|---|
| Adam | Abel | ? |
| Noe | Set | ? |
| Iacov | Iosif | ? |
| Moise | Iosua | ? |
| Solomon | Asaf/’Asaf | ? |
| Iisus | Petru | ? |
| Mohammed | Ali | Saliman al Farisi |
| ? | 10 imami | ? |
| ? | Al 11-lea imam | Muhammad b. Nusayr |
De remarcat că Noe și Set sunt menționați împreună, deși au trăit la o distanță de peste un mileniu unul de celălalt.
Reîncarnarea (nasukkiyya): Oamenii care îl neagă pe 'Ali vor fi pedepsiți prin reîncarnarea în animale. Enciclopedia Islamului, ediția nouă din 1995, vol. 8, p. 147, menționează că nusayriții cred că sufletele lor erau lumini care-L lăudau pe Dumnezeu, dar apoi s-au răzvrătit împotriva Lui, contestându-I divinitatea. De atunci, sufletele lor au fost exilate pe pământ, unde se vor reîncarna de multe ori, în timp ce cei nealeși se reîncarnează etern.
Frecventarea moscheii nu este importantă pentru majoritatea alawiților. Cu toate acestea, ei organizează ceremonii în celebra moschee omeiadă din Damasc.
Sărbători: La fel ca sunniții și șiiții, ei sărbătoresc sărbătoarea sacrificiului, Id al-Azha. La fel ca alți șiiți, ei sărbătoresc sărbătorile de Idr i-Fitr, Idr i-Kabir și Ashura. De asemenea, sărbătoresc Crăciunul și Epifania. Mai sărbătoresc și Nawruz, care este Anul Nou al zoroastrienilor. Și alți șiiți sărbătoresc această zi, susținând că aceasta a fost ziua în care Mahomed i-a încredințat califatul lui Ali.
Astrologie: Deși Mahomed era împotriva astrologiei, alawiții practică astrologia; poate că au fost influențați în acest sens de zoroastrieni. Ei cred că stelele din Calea Lactee sunt, de fapt, sufletele credincioșilor transformate în zeități. „Cel care recunoaște identitatea ma’na este mântuit și poate scăpa de metempsihoză [reîncarnare]; sufletul său, eliberat din trup și transformat într-o stea, își reia călătoria înapoi prin cele șapte ceruri pentru a ajunge la obiectivul final (ghaya), adică contemplarea (my’ayana) luminii divine.” (Enciclopedia Islamului, ediția nouă, 1995, vol. 8, p. 148)
Vechea teologie nusayri susținea că femeile nu au suflet și nu se reîncarnează. Enciclopedia Islamului, ediția nouă, continuă: „Femeile sunt excluse de la aceasta deoarece s-au născut din păcatele diavolilor; din acest motiv, ele nu au dreptul să beneficieze de drepturile bărbaților (Sulayman, Bakura, 61).” Și acest lucru diferă în mod semnificativ de învățăturile lui Mahomed, care susținea că majoritatea locuitorilor Iadului erau femei (Bukhari, vol. 2, cartea 18, cap. 9, nr. 161, p. 91-92; vol. 1, cartea 6, cap. 8, nr. 301, p. 181, și vol. 1, cartea 2, cap. 21, nr. 28, p. 29). Cu toate acestea, în vremurile moderne, un alawit mi-a spus că astăzi ei cred, de fapt, că femeile au suflet.
Vinul: Alawiții din Siria beau vin. Revista National Geographic prezintă o fotografie cu doi bărbați sirieni îmbrăcați în costume tradiționale arabe, care beau vin împreună. Cu toate acestea, un alawit mi-a spus că ei nu cred în a se îmbăta.
Sectele alawite
Alawiții înșiși sunt împărțiți în cinci secte: Secta Soarelui (Shamsiyya), Secta Lunii (Qamari), Murshids – numită după Mesia lor, Sliman Murshid/Murshad –, Haidariyya și Ghaibiyya. Toate sunt de acord cu privire la „principiile fundamentale” alawite, dar, atunci când manifestarea divină a lui Dumnezeu, 'Ali ibn Abi/Abu Talib, a părăsit pământul, sectele Soarelui și Lunii nu sunt de acord dacă acesta trăiește acum în soare sau în lună. Secta Lunii este alcătuită din șase triburi de 'alawiți. Majoritatea 'alawiților aparțin sectei religioase la care au aparținut părinții și tribul lor. Cu toate acestea, probabil că majoritatea oamenilor din lume aparțin unei religii pur și simplu pentru că aceasta este tradiția familiei lor. Mulți oameni caută astăzi o tradiție; câți dintre ei îl caută pe Adevăratul Dumnezeu?
Sliman Murshad, Mesia Electric
Sliman Murshad s-a născut undeva înainte de 1900. S-a proclamat Mesia; mulți „alawiți” l-au urmat, deși trebuie menționat că mulți nu au făcut-o; iar credințele sale nu sunt reprezentative pentru toți „alawiții”. La fel ca Mahomed, se pare că Sliman avea simptome care semănau cu crize epileptice. La fel ca Mahomed, adepții săi susțineau că și el făcea minuni. De exemplu, îngropa în secret mâncare într-un zid de lut, iar când lovea zidul cu putere, mâncarea ieșea pentru ca sătenii să o mănânce. Picioarele îi străluceau în întuneric, deoarece le vopsea cu fosfor. Fosforul strălucea atunci când el se „lumina” literalmente, deoarece avea lămpi conectate la o mică baterie pe care o purta la el. A condus o rebeliune împotriva guvernului „ ” din Siria, a fost susținut într-o oarecare măsură de francezi, iar sirienii l-au spânzurat în cele din urmă în 1949.
Cel mai curios este că chiar și unii dintre cei care îl dădeau în judecată pe Sliman și nu credeau că ar fi vreun fel de Mesia au fost întristați să-l vadă ucis, deoarece el promova cauza „autonomiei alawite”. Oricum, după acea perioadă, mulți alawiți s-au înrolat în armată și au aderat la partidul politic Baas din Siria. (Partidul politic Baas din Irak nu este alawit.) În 1971, Hafiz/Hafez Assad a devenit președintele Siriei, iar fiul său, Bashar, conduce astăzi țara.
Religia ta este adevărată sau are și ea nevoie de „baterii” pentru a funcționa? Isus a spus: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan8:12 ). La fel cum insectele zboară spre lămpile de insecte și mor când ar trebui să caute să zboare spre soare, sufletele oamenilor ajung în Iad când caută „lampa de insecte” care are nevoie de fosfor și baterii, când ar trebui să caute adevărata lumină a lui Dumnezeu.
Dacă te-ai săturat de religiile care au nevoie de artificii, de constrângere sau de tradiții pentru a rămâne vii și aprinse, îndreaptă-ți privirea spre Isus, Cel care ne transformă. Nu ai nevoie de cărți groase de comentarii sau de hadith-uri despre toate subtilitățile legaliste ale religiei rituale; și acestea sunt lămpi pentru insecte, atunci când ai nevoie de Dumnezeu. Dumnezeu nu permite ca Cuvântul Său să fie corupt, iar dacă crezi asta, atunci ai încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.
Atractivitatea „credinței alawite”
De ce sunt oamenii musulmani alawiți? Unii ar putea crede că este pentru că acest lucru permite cuiva să fie musulman (cu beneficiile corespunzătoare într-o societate musulmană) fără a fi nevoit să îndeplinească toate ritualurile și să meargă prea des la moschee. Alcoolul (dar fără a te îmbăta) este acceptabil pentru un musulman alawit. Dar există mai mult decât atât.
În islamul ortodox, Allah este aproape de necunoscut. În islamul sunnit, dacă vrei să știi tot ce-i place și ce nu-i place lui Allah, „observezi indirect” tot ce a făcut Mahomed, așa cum este consemnat în tradițiile (Sunnah) păstrate în hadithuri. Hadithurile sunt, într-un anumit sens, mai influente decât Coranul, deoarece există mult mai multe detalii explicate în toate acele volume. Islamul șiit are propriile învățături ale lui Ja’far și ale altora, dar, în practică, credincioșii ascultă de imami. Alawiții au un mare respect pentru Mahomed și Ali, așa că îi venerează ca pe Allah. Alawiții doresc să-L cunoască pe Dumnezeu și cred că pot face acest lucru substituindu-i pe Mahomed, Ali și Salman al-Farisi ca o Trinitate. O problemă în acest sens este că Mohammed și 'Ali nu au pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, una cu Dumnezeu, și nici nu au pretins că pot ierta păcatele. Ei nu au acceptat niciodată să fie venerați, nu au acceptat titlul de Domn și nu au permis altora să-i numească Dumnezeu.
Adevăratul Dumnezeu poate fi cunoscut din Vechiul Testament. Acesta arată cum a interacționat Dumnezeu cu regii, judecătorii și oamenii de rând. Desigur, în Noul Testament, Dumnezeu este și mai ușor de cunoscut, deoarece Isus a venit pe pământ.
Contrastul cu Biblia
Învățăturile secrete fac parte din religia alawită. Creștinismul conține adevăruri profunde care au fost cunoscute doar prin revelația lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a revelat tot ceea ce dorește ca noi să știm. Nu există nicio doctrină, experiență sau practică creștină pe care creștinii o predau astăzi și care să nu fie ușor accesibilă pentru ca necreștinii să o audă sau să o citească. Pavel, în Efeseni 3:9-10, a spus că misiunea sa era „să fac cunoscut tuturor administrarea acestui mister, care de-a lungul veacurilor a fost ținut ascuns în Dumnezeu, Cel care a creat toate lucrurile. Scopul său era ca acum, prin Biserică, să fie făcută cunoscută în toată diversitatea ei înțelepciunea lui Dumnezeu...”
Închinarea la alte ființe este interzisă în mod expres în prima dintre cele Zece Porunci. „Mă tem însă ca, așa cum Eva a fost înșelată de viclenia șarpelui, mințile voastre să nu fie rătăcite de la devotamentul vostru simplu și curat față de Hristos.” (2 Corinteni 11:3)
Reîncarnarea: Biblia ne învață că reîncarnarea este greșită; în Evrei9:27 se spune că omul este destinat să moară o singură dată. În 2 Samuel 12:23, David a spus despre copilul său mort: „Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.” Reîncarnarea nu are sens, întrucât toți mergem în Rai sau în Iad după moarte. Eclesiastul 11:3 arată, de asemenea, că „oriunde cade un copac, acolo va rămâne.”
Astrologia, adică a te baza pe corpurile cerești pentru a primi sfaturi despre viitor, este greșită conform Bibliei, în Leviticul19:26 ;22:27 ; Deuteronomul 18:11-14; 2 Regi 17:16; 21:3,5; 2 Cronici 33:3-6.
Femeile: În Biblie, bărbații și femeile au roluri diferite. Cu toate acestea, în ceea ce privește valoarea, Galateni3:28 , arată că în Hristos Isus nu există nici bărbat, nici femeie; toți credincioșii au privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu.
Vinul: Vechiul Testament arată că consumul de vin este acceptabil, dar Efeseni 5:18 ne poruncește să nu ne îmbătăm. „Alawiții” beau vin, dar nu am dovezi că ar crede în îmbătare.
Evanghelia pentru alawiți (și pentru toți ceilalți)
Dumnezeu este mai mare decât gândurile noastre: Alawiții cred, pe bună dreptate, că Dumnezeu este mai complex decât simplul Allah, dar îi venerează pe Mahomed, pe Ali și pe Saliman al-Farisi ca pe Dumnezeu. Este uimitor că îl venerează pe Mahomed, care a învățat că nu era Dumnezeu, și nu îl venerează pe Isus, când cu secole înainte El și primii creștini învățaseră că Isus era Dumnezeu. Isus nu a arătat că era Dumnezeu doar într-un sens abstract, ci a acceptat să fie venerat, a iertat păcatele – lucru pe care numai Dumnezeu îl putea face – și a acceptat ca și alții să-L numească Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a creat: Te-ai oprit vreodată să te întrebi de ce a creat Dumnezeu ființele umane? Coranul nu răspunde direct, dar Biblia oferă o serie de motive.
• Am fost creați pentru slava lui Dumnezeu (Isaia 43:7; 62:3), pentru a-I vesti lauda (Isaia 43:21) și pentru a fi martorii Lui (Isaia 43:10)
• Dumnezeu ne iubește și Se bucură de noi (Zefania3:17 )
• Așa cum un Tată își iubește copiii (Maleahi 1:6; 1 Ioan 3:1), Dumnezeu are grijă de noi. (Psalmul 8:4; Naum 1:7; 1 Petru 5:7)
• Dumnezeu dorește ca noi să trăim cu El pentru totdeauna (Apocalipsa 21:3; 2 Corinteni 5:4)
• Bucuria noastră (Filipeni 3:1) și lumina noastră vor fi Dumnezeu (Apocalipsa21:23 -25; Ioan 1:5,7-9), ceea ce este mai bun decât a aștepta cu nerăbdare vinul (Psalmul 4:7)
• Am fost creați în Hristos Isus pentru a face fapte bune (Efeseni2:10 )
Avem un scop și nu lăsați religia sau orice altceva să vă împiedice să vă împliniți scopul.
Oamenii fug de Adevărul lui Dumnezeu: Nu avem niciun motiv să-i privim de sus pe „alawiții” care cred că Ali trăiește astăzi pe Soare sau pe cei care cred că Ali trăiește pe Lună, pentru că oare nu au ales majoritatea oamenilor, la un moment dat , să creadă ceva doar pentru că așa au vrut, fără să le pese în primul rând de adevăr? Nu numai că oamenii preferă să creadă în doctrine nebunești și inventate, dar nici nu vor să creadă că calea lui Dumnezeu este cea mai bună cale. Când cineva care cunoaște adevărul despre Dumnezeu decide să consume droguri, să se îmbete, să ducă o viață imorală sau să alunge după bani ca și cum ar fi idolul său, este oare gândirea sa mai rațională decât cea a alawiților? Nu, fără Dumnezeu suntem cu toții în aceeași barcă, iar Dumnezeu nu numai că a trebuit să reveleze adevărul, ci trebuie să-i călăuzească pe oameni spre el, întrucât oamenii sunt atât de înclinați să alunge după înșelăciunile acestei vieți.
Există o singură cale, calea lui Dumnezeu: deși cu toții ne-am abătut de la Dumnezeu și ne-am lăsat conduși de înșelăciunile noastre preferate, Dumnezeu nu a renunțat la noi. În timp ce eram încă dușmanii Lui, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pentru noi, așa cum arată Romani 5:10-11. Profeții obișnuiți au venit să învețe; Isus nu numai că a învățat ca și ceilalți profeți, ci a venit să moară pentru păcatele noastre (Ioan1:29 ; 1 Timotei 2:6; 1 Ioan 2:2). Isus a spus în Ioan 14:6: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu: Isus ne-a spus că trebuie să-L căutăm în Matei 7:7-12. Matei7:14 adaugă: „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta și lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar mică este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei care o găsesc.”
Trebuie să-L mărturisim pe Isus ca Domn: „căci dacă mărturisești cu gura ta că «Isus este Domnul» și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci cu inima se crede spre îndreptățire, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. Este exact așa cum spune Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi niciodată rușinat.» Căci nu este nicio deosebire între iudeu și grec: același Domn este Domnul tuturor și dă din belșug tuturor celor care Îl cheamă, căci «oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.»” (Romani 10:9-13)
Referințe și linkuri web valabile la data de 6 iulie 2013
Prima Enciclopedie a Islamului, vol. 6, pp. 964-976. E.J. Brill, 1913-1936.
Enciclopedia Islamului, ediția nouă, vol. 8, pp. 146-149. E.J. Brill, 1995.
www.gospelcom.net/apologeticsindex/a21.html conține o serie de pagini referitoare la islam și Orientul Mijlociu.
http://www.lexicorient.com/e.o/alawites.htm oferă informații despre credințele alawiților.
Pentru mai multe informații, contactați www.MuslimHope.com
Alte referințe privind „alawiții și femeile”
Enciclopedia scurtă a Islamului, de H.A.R. Gibb și J.H. Kramers, E.J. Brill, p. 454
„Cosmogonie și escatologie. Potrivit nusairiților, imediat sub divinitatea inefabilă există o lume spirituală a ființelor cerești (sau a stelelor) care emană din ea în următoarea ierarhie: ism, bab și alte ahl al-maratib (din primele șapte clase); aceasta este «marea lume luminoasă» («alam kabir nurani»); când apar aici, jos, scopul lor este să conducă treptat înapoi spre cer «mica lume luminoasă», ființele căzute, pe jumătate materializate, întemnițate în trupurile care le servesc drept morminte; această operațiune le reînvie și le readuce în ceruri pentru a forma ultimele șapte clase ale ahl al-maratib (119.000 dintr-un total de 124.000 = numărul tradițional al profeților); urmează apoi „mica lume a întunericului” (zulmani), lumini stinse, suflete pe care condamnarea le materializează (kumsan al-masukhiya) în trupurile femeilor și ale animalelor; și, în sfârșit, „marea lume a întunericului”, compusă din toți „adversarii” (addad) ai marii lumi luminoase; demoni, care, după nenumărate metamorfoze în cadavrele unor oameni uciși sau ale unor animale măcelărite, încă tremurând după moarte, sunt reduși la materie inertă sau pasivă (metale forjate etc.). Așa cum căderea se desfășoară în șapte etape (îndoieli cu privire la aparițiile divine), tot așa și întoarcerea în rai a celor aleși trece prin șapte cicluri sau adwar de emanații divine.”
Noua Enciclopedie a Islamului, de Cyril Glassé. Rowman & Littlefield Publishers, Inc., 2008
„Credințele și practicile alawiților, la fel ca în cazul altor secte similare, sunt extrem de eterogene și variază de la un grup la altul. Alawiții au o colecție de scrieri numită Kitab al-Majmu’ („Cartea Colecției”) care constituie «cartea lor sfântă» și care conține, printre altele, se spune, fragmente dintr-o versiune coruptă a Eticii nicomahice a lui Aristotel. O altă carte importantă, plină de idei persane, este Kitab al-Haft ash-sharif („Cartea celor Șapte Nobili”) sau Kitab al-Ashbar wa’l-Azilla, „Cartea fantomelor și umbrelor”, în care Dumnezeu creează la început „o umbră care aruncă lumină”, iar lumina este închisă în suflete. … Există credința că Calea Lactee este alcătuită din sufletele divinizate ale adevăraților credincioși. De asemenea, prezintă elemente de creștinism; „alawiții” folosesc anumite nume creștine și sărbătoresc, în felul lor, anumite sărbători creștine; se relatează că slujbele religioase ale khassah (inițiații aleși) – ceilalți, fiind „profani”, sunt numiți „ammah” – includ o ceremonie asemănătoare unei liturghii, Quddas, cu o binecuvântare (dacă nu chiar o sfințire) a elementelor de împărtășanie, în special a vinului, și includ chiar referiri la „trup și sânge”, care reprezintă „viața veșnică”. … Practicile religioase ale alawiților se desfășoară în secret, în propriile lor lăcașuri de cult, care nu sunt deschise străinilor. Aceste practici implică inițieri progresive, în cadrul cărora noviceul avansează treptat către cunoașterea interioară a sectei; în același timp, el poate fi apoi acceptat în oligarhia conducătoare a comunității, dominată de clanuri familiale. Alawiții cred că femeile nu au suflet (ceea ce este absolut contrar doctrinei islamice). La fel ca druzii, alawiții cred că numărul lor real nu se schimbă, probabil datorită reîncarnării, și că acesta este de 112.000. (O credință similară se regăsește printre sufiții din Africa de Nord și poate și în alte părți, și anume că numărul „sfinților” este întotdeauna constant în islam, de la începuturi până în prezent.)”
Enciclopedia Islamului, ediția nouă (11 volume), volumul 8. Editori: C.E. Bosworth, E. van Donzel, W.P. Heinrichs și G. Lecomte. E.J. Brill 1995, pp. 147-148
„Ca și ghulații, nusayriții îl venerează pe 'Ali b. Abi Talib ca Dumnezeu suprem și etern (al-ilah al-a’zam, al-kadim al-azal). Baza doctrinei nusayrite este o cosmogonie de natură gnostică (Sulayman, Bakura, 59-61; Halm, Gnosis, 298 și urm.). La începutul timpurilor, sufletele nusayriților erau lumini care îl înconjurau și îl lăudau pe Dumnezeu; apoi s-au răzvrătit împotriva Lui, contestându-I divinitatea. De atunci încoace, ele au fost aruncate din înălțimile cerești și exilate pe pământ, unde sunt închise în trupuri materiale și condamnate la metempsihoză [reîncarnare] (nasukhiyya temporară pentru cei aleși, nasukhiyya eternă pentru cei condamnați). În timpul căderii lor, Dumnezeul suprem li se arată de șapte ori, cerându-le ascultare, dar ei refuză. În fiecare manifestare, Dumnezeu, care este numit „Esența” (ma’na) , este însoțit de două ipostaze subordonate: „Numele” (ism), care este numit și „Vălul” (hidjab), și „Poarta” (bab). În viața pământească, acest trio se revelează în numeroase ocazii: ma’na se întrupează succesiv în Abel, Set, Iosif, Iosua, 'Asaf, Sfântul Petru și 'Ali b. Abi Talib, apoi în imami până la al unsprezecelea, al-Hasan al-'Askari; toți aceștia sunt, prin urmare, manifestări ale divinității. Cu toate acestea, adevăratul lor caracter este ascuns de prezența hidjabului sau a ismului (Adam, Noe, Iacov, Moise, Solomon, Iisus și Mahomed), fiecare dintre ei fiind însoțit de un bab. Trio-ul central al perioadei islamice este 'Ali (ma’na), Mahomed (ism, hidjab) și Salman al-Farisi (bab). … Cel care recunoaște divinitatea ma’na este mântuit și poate scăpa de metempsihoză; sufletul său, eliberat din trup și transformat într-o stea, își reia călătoria înapoi prin cele șapte ceruri pentru a ajunge la obiectivul final (ghaya), și anume contemplarea (my’ayana) luminii divine. Femeile sunt excluse de la aceasta deoarece s-au născut din păcatele diavolilor; din acest motiv, ele nu au dreptul să participe la riturile bărbaților (Sulayman, Bakura, 61).
Referința la Sulayman este Sulayman Efendi, al-Bakura al-sulaymaniyya fi kashf asrar al-diyana al-nusayriyya, Beirut 1864;