< Răspunsuri la obiecțiile biblice 1

Iată răspunsurile la cele 87 de întrebări trimise de un musulman printr-un e-mail.

Întrebarea 1: De ce cele două genealogii ale lui Isus din Matei și Luca [aparent] nu se potrivesc? Dacă cineva este declarat a fi Fiul lui Dumnezeu, cu siguranță credibilitatea lui trebuie să fie
impecabile, nu-i așa? Două genealogii diferite [presupus] aruncă suspiciuni asupra adevăratei origini a acestui om, nu-i așa?

R: Isus a avut atât o mamă biologică, Maria, cât și un tată legal (dar nu biologic), Iosif. Matei consemnează genealogia „legală” a lui Isus (adică prin tatăl său adoptiv, Iosif), iar Luca consemnează genealogia „naturală”, adică genealogia biologică a Mariei. Din punct de vedere istoric, Irineu, episcopul Lyonului din Galia (care a scris între anii 182-188 d.Hr.), a menționat că genealogia lui Iosif din Evanghelia după Matei se întindea până la Ioiachim, inversând acel blestem – Irineu, *Împotriva ereziilor*, cartea 3, cap. 21.9, p. 453, scrisă între anii 182-188 d.Hr. El menționează apoi că genealogia Mariei din Evanghelia după Luca se întinde până la Adam și Eva, în lucrarea lui Irineu *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 22.3, p. 455. Pentru o explicație mai detaliată, consultați „Istoria ecleziastică” a lui Eusebiu, cartea 1, capitolul 7, „Cartea completă a răspunsurilor biblice”, pp. 97-98, „Dificultăți biblice și aparente contradicții”, pp. 170-171, și „Când criticii întreabă”, pp. 385-386.

În ceea ce privește credibilitatea lui Isus, nu treceți cu vederea un aspect esențial. În ochii iudeilor, Isus NU avea credențiale impecabile, dar nu din cauza genealogiei. Ei credeau că era nelegitim, deoarece nu acceptau că S-a născut dintr-o fecioară. Nu numai atât, dar cine și-ar fi imaginat că un Rege și Mesia s-ar naște dintr-o familie atât de săracă, și tocmai într-un staul. Cei care doreau cu adevărat să-L urmeze pe Isus o făceau datorită Lui și mesajului Său, nu pentru că era corect din punct de vedere politic sau popular.

Întrebarea 2: De ce genealogia din Matei 1 arată că Isus provenea [nu din punct de vedere biologic] dintr-o linie blestemată? (vezi Matei 1:11-12 + Ieremia 22:28-30 și 1 Cronici 3:16 + Ieremia 36:30 în comparație cu Luca 1:32. Ieconia (Ioiachin) și tatăl său, Ioiachim, au fost amândoi blestemați de Dumnezeu Însuși, care a spus că niciunul dintre acești bărbați nu va avea vreun descendent pe tronul lui David. Cum ar fi putut Isus să fie Mesia, destinat să domnească pentru totdeauna pe tronul lui David, dacă ar fi descins din vreunul dintre acești bărbați?
R:
Luca, prin genealogia Mariei, arată că Isus NU era descendent biologic al lui Ieconia și al lui Ioiachim, deoarece strămoșii Mariei s-au separat de linia regală. Isus era descendent legal (nu biologic) al lui Ieconia și al lui Ioiachim prin Iosif. Citatul din Luca 1:32 spune pur și simplu că Isus va sta pe tronul lui David. Privind înapoi, putem observa că lui David și lui Solomon li s-au făcut promisiuni ușor diferite. Numai Iosif era descendent al lui Solomon, iar atât Iosif, cât și Maria erau descendenți ai lui David.

Din punct de vedere istoric, Irineu, episcopul Lyonului din Galia, a răspuns la această obiecție privind genealogia lui Iosif din Matei în lucrarea sa *Împotriva ereziilor*, cartea 3, capitolul 21.9, p. 453, scrisă între anii 182-188 d.Hr.

Întrebarea 3: Dacă genealogia din Luca este cea a Mariei și nu a lui Iosif, atunci de ce îl menționează pe Iosif în linia genealogică în locul Mariei? De ce nu este consemnată nicăieri altundeva în Scriptură vreo altă genealogie a unei femei? Și dacă aceasta este genealogia Mariei, atunci Iisus se trage din Natan, nu din Solomon, ceea ce face ca profețiile din 2 Samuel 7:12-16 și 1 Cronici22:10 să fie false.
R: Din punct de vedere juridic, moștenirea se transmitea de la tată. Oamenii din acea vreme nu consemnau niciodată genealogia unei femei; Luca este primul istoric cunoscut care a făcut acest lucru. Și genealogia din Luca menționează doar tații, consemnându-l pe tatăl Mariei (Heli), nu pe mamă. De aceea se spune „așa cum se credea” că era fiul lui Iosif. Apropo, expresia greacă pentru „așa cum se credea” (wz enomi zeto) se găsește în manuscrisul grecesc timpuriu p4, datat probabil în jurul anilor 150-175 d.Hr., conform lucrării *The Text of the earliest Greek Manuscripts*, p. 43.

2 Samuel 7:12-16 și 1 Cronici22:10 se referă la Solomon care a domnit după David, deși, desigur, Isus era „fiul” lui Solomon din punct de vedere legal, prin Iosif. Solomon a fost cel care a zidit templul lui Dumnezeu, nu Isus. În ceea ce privește pe cineva din trupul lui David [descendent] care urma să domnească pentru totdeauna, amintiți-vă că acea promisiune specială i-a fost făcută lui David, NU lui Solomon.

Întrebarea 4: Dacă, folosind genealogia din Luca, pretenția lui Isus de a fi descendent al lui David, din tribul lui Iuda, se face prin Maria și nu prin Iosif, atunci cum se poate ca verișoara Mariei, Elisabeta, să fi fost descendentă din casa lui Aaron, din tribul lui Levi (Luca 1:5)?
R: Asta pentru că oamenii au doi părinți. Elisabeta și Maria nu trebuie neapărat să fie verișoare pe linia tatălui, ci pe cea a mamei. Trebuie să te străduiești foarte mult să găsești probleme în Biblie pentru a trece cu vederea acest aspect simplu.

Întrebarea 5: Cum se poate ca Isus să contrazică [presupus] Vechiul Testament (1 Samuel 21-22), afirmând [presupus] că Abiathar i-a dat lui David pâinile de punere înainte, în locul lui Ahimelech, și spunând că David avea oameni cu el, când de fapt era singur (Marcu2:25 -26)? Se așteaptă biserica ca eu să mă bazez pe învățăturile unui „fiu al lui Dumnezeu” care se înșală în mod evident cu privire la ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu?

R: Sunt de acord că este greu să te bazezi pe ceea ce oamenii consideră a fi învățăturile Bibliei atunci când aceștia spun lucruri false despre ea. Să corectăm eroarea din această întrebare înainte de a-i răspunde. Marcu 2:25-26 nu menționează nicăieri cine i-a dat lui David pâinile de prezentare. Atât Abiatar, cât și Ahimelec erau în viață atunci, deși tatăl lui Abiatar, Ahimelec, a fost ucis la scurt timp după aceea. David era singur când se afla cu Ahimelec; Marcu2:25 -26 spune doar că David a dat o parte din pâine tovarășilor săi, care probabil își aveau tabăra în apropiere.

Întrebarea 6: De ce citează Isus un verset inexistent din Vechiul Testament (Ioan 7:3)? Este posibil ca El să fi considerat și alte scrieri necanonice ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu?

R: Isus nu a citat niciun verset inexistent din Vechiul Testament. De fapt, în Ioan 7:3 vorbesc frații lui Isus, iar nici ei nu citează nimic. Poate v-ați referit la un alt verset. Isus a confirmat scriptura care a precedat venirea Sa. Mai exact, El a făcut acest lucru în Luca11:51 ; 24:27,44; și Matei 23:35. El S-a apărat împotriva lui Satan citând Cuvântul lui Dumnezeu cu expresia „Este scris...” în Matei 4:4, 7, 10 și Luca 4:4, 8, 12. Isus a afirmat că Scriptura nu poate fi încălcată în Ioan 10:35, iar Scriptura era „poruncile lui Dumnezeu” în Marcu 4:8-9. Întreaga Sa viață a fost dedicată citării, trăirii și împlinirii Scripturii, așa cum arată toate evangheliile.

Isus i-a mustrat pe saduchei, care acceptau doar Tora (Legea) ca Cuvânt al lui Dumnezeu. În Matei22:29 se spune că Isus a răspuns: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” Isus a spus că următoarele persoane au scris cărțile lor:

Moise în Marcu 10:3,5; Luca 20:37

David în Matei22:43 -5; Marcu 12:36-7; Luca 20:42-4

Isaia în Matei 15:7

Daniel în Matei 24:15

Isus nu a spus nimic despre necesitatea de a corecta, adăuga sau elimina ceva din Scriptura acceptată în Iudeea la acea vreme. Vechiul Testament, care era suficient de bun pentru Isus, este suficient de bun și pentru mine.

Întrebarea 7: De ce ar fi ascuns Isus în mod deliberat Evanghelia vorbind în pilde, astfel încât oamenii să nu înțeleagă, să nu se întoarcă și să nu fie iertați (Marcu4:11 -12)? Nu a venit El pentru ca toți oamenii să fie mântuiți?
R: Isus făcea referire la Isaia 6:9,10. Isus a vorbit în parabole din milă! Iată patru puncte care răspund la această întrebare.

1) Dumnezeu dorește ca toți să fie mântuiți (2 Petru 3:9; Ezechiel17:23 ).

2) Dar unii au ales să respingă Cuvântul lui Dumnezeu, iar acest lucru are consecințe în această viață. Astfel de oameni devin împietriți în auz, împietrindu-și inimile. (Exodul8:15 , 32;9:17 , 34; Proverbe 28:14; Romani 1:18-20; Evrei 3:12-15; Zaharia 7:12)

3) Pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu, este mai bine să nu cunoască adevărul decât să-l cunoască și să-i întoarcă spatele, conform 2 Petru 2:20-22.

4) O parabolă este potrivită deoarece cei care doresc să-L urmeze pe Dumnezeu pot fi călăuziți să-i înțeleagă sensul, iar o parabolă nu va fi înțeleasă de cei care nu doresc să-L urmeze pe Dumnezeu.

Dacă cineva a respins deja adevărul pe care îl cunoaște despre Dumnezeu, Dumnezeu nu este obligat să-i ofere mai mult adevăr.

Întrebarea 8: De ce a stat Isus în mormânt cel mult două zile și jumătate, când a spus că va rămâne acolo trei zile și trei nopți (Matei 12:40)? Cu siguranță, Fiul lui Dumnezeu ar spune exact ce vrea să spună, nu-i așa?

R: Deoarece Luca 24:21 spune că ziua învierii a fost a treia zi. Isus a murit vineri după-amiază și a înviat duminică, în zori. „După trei zile” era o expresie idiomatică ebraică cunoscută, care însemna o parte sau toate cele trei zile. Iată trei exemple ale „expresiei celor trei zile”. Deoarece traducerile în limba engleză diferă, toate aceste citate sunt preluate din traducerea literală a lui Green.

1. Roboam, în 2 Cronici 10:5, le-a spus oamenilor: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile”. Totuși, în 2 Cronici10:12 , oamenii s-au întors „în a treia zi, așa cum poruncise împăratul”.

2. Referindu-se la moartea și învierea lui Hristos, Isus Însuși a spus în Matei 12:40 „trei zile și trei nopți”, în Marcu 8:31 „în a treia zi va învia”, în Marcu 14:58 „peste trei zile”, în Ioan 2:19 „în trei zile”, iar în Luca 24:21 „Această a treia zi vine astăzi”.

3. În Estera 4:16, Estera spune să se postească pentru ea „timp de trei zile, zi și noapte”, iar ea urma să facă la fel. Totuși, Estera 5:1 spune că s-a întâmplat „în a treia zi” când Estera a dat un banchet, deci este vorba de o perioadă echivalentă.

În concluzie, am demonstrat că această expresie idiomatică ebraică poate însemna „în decurs de trei zile”, iar această expresie era recunoscută încă din vremea lui Roboam până în vremea lui Isus. Pentru mai multe informații, consultați „1001 Bible Questions Answered”, p. 192, „Hard Sayings of the Bible”, p. 380-381, și „Bible Difficulties & Seeming Contradictions”, p. 176-177.

Întrebarea 9: De ce ar fi profețit Isus că împărăția Sa va veni în glorie înainte ca unii dintre cei care-L ascultau să moară, dar împărăția încă nu a venit (Matei 16:18, Matei 10:23, Marcu 9:1, Luca 21:31-32)? Cu siguranță, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi putut rosti o profeție falsă, nu-i așa?
R: Nu, aceste versete se referă la lucruri diferite. Iată semnificația fiecărui verset.

Matei10:23 spune că nu vor fi străbătut toate orașele din Israel înainte ca Fiul Omului să vină. Creștinii care mărturisesc pentru Hristos nu au străbătut încă toate orașele din Israel. Apropo, în Israelul de astăzi există o lege care interzice convertirea oamenilor de la iudaism la creștinism.

Marcu 9:1 spune că unii dintre cei de acolo nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu manifestându-se cu putere. Mulți dintre ascultători au fost martori ai lui Isus după învierea Sa. Isus S-a arătat la peste 500 de oameni, după cum se menționează în 1 Corinteni 15:6.

Luca 21:31-31 spune că, atunci când veți vedea împlinindu-se semnele din Luca 21, să știți că această „generație” nu va trece până când toate aceste lucruri nu se vor împlini. Aceasta se referă la vremurile de pe urmă. Cuvântul grecesc „generație” poate însemna atât o rasă de oameni, cât și o generație.

Matei 16:18 „pe această piatră voi zidi Biserica Mea” se referă la faptul că Hristos l-a numit pe Petru „piatră/pietricică” și la zidirea Bisericii lui Hristos pe „piatra/bolovanul” mărturisirii pe care a făcut-o Petru.

Întrebarea 10: De ce s-a purtat Isus lipsit de respect față de mama Sa? (vezi Matei 12:46-50, Marcu 3:31-35, Luca 8:19-21, Ioan 2:4) În Ioan 2:4, Isus îi adresează mamei Sale aceleași cuvinte pe care le folosesc demonii atunci când îl întâlnesc pe Isus. (Comparați Ioan 2:4 cu Matei8:29 , Marcu 5:7, Luca4:34 și Luca8:28 în traducere literală). Cu siguranță Fiul lui Dumnezeu știa că Maria avea binecuvântarea Tatălui, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim de faptul că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost niciodată nepoliticos.
R: Isus nu a fost lipsit de respect față de mama Sa, și nici noi nu ar trebui să fim. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu ne poruncește să facem ceva sau să nu facem ceva, porunca lui Dumnezeu are prioritate mai mare decât cea a părinților noștri. La fel, în Matei 12:46-50, Marcu 3:31-35 și Luca 8:19-21, mama și frații lui Isus se aflau afară în timp ce Isus vorbea. Când i s-a spus acest lucru, El a împlinit voia lui Dumnezeu și și-a încheiat discursul. Isus a spus că cei mai apropiați din familia lui Dumnezeu nu erau persoanele cele mai apropiate din punct de vedere biologic de El, ci cei care împlineau voia lui Dumnezeu.

În Ioan 2:4, Isus îi spunea mamei Sale că încă nu venise timpul Lui.

Poate că cel care a pus întrebarea nu a înțeles. În Matei 8:29; Marcu 5:7; Luca4:34 ; cei care vorbesc sunt demonii, nu Isus. În Luca8:28 cel care vorbește este omul posedat de demoni. Am consultat traducerea literală a lui Green; nu am găsit nimic relevant pentru întrebare.

Întrebarea 11: De ce i-a mințit Isus pe frații Săi în legătură cu plecarea la Ierusalim (Ioan 7:8-10)? A trimis Dumnezeu Tatăl un duh mincinos, așa cum a făcut în 1 Regi? Așa Tată, așa Fiu? (Cuvântul „totuși” inserat în unele traduceri moderne nu se regăsește în cele mai vechi manuscrise existente. Acesta este un exemplu de emendare modernă a Sfintelor Scripturi. Traducerile mai oneste, precum Versiunea King James, tipăresc „totusi” cu caractere cursive, indicând faptul că cuvântul a fost adăugat în timpul traducerii. New American Standard Bible nu introduce cuvântul, rămânând fidelă textului critic grecesc. Însă New International Version introduce „totusi” cu caractere normale, relegând explicația caracterului său dubios la o notă de subsol, unde mulți cititori necritici nu o vor observa
.)

R: Ați menționat trei puncte, pe care le voi aborda într-o ordine diferită.

a) A mințit Isus în Biblie?

b) A mințit Isus așa cum a mințit Dumnezeu în Biblie?

c) Traducerile cărților sfinte sunt necinstite în traducerea lor?

Vreau să răspund mai întâi la fiecare parte referitoare la Biblie, apoi să compar acest lucru cu Allah din Coran și hadith-uri, precum și să fac o comparație privind onestitatea în traducerea Coranului.

Creștinism – A) Iisus nu a mințit, deoarece Iisus NU a spus că nu se va mai duce niciodată la Ierusalim, ci că nu se va duce la Ierusalim în acel moment și, prin urmare, nu se va duce împreună cu ei. Ulterior, El nu s-a dus. Cuvântul „încă” după „nu” apare în cele mai vechi manuscrise grecești, dar vom aborda acest aspect mai târziu.

Islam – A) În Coran, Sura 3:54, Allah este numit „cel mai bun dintre intriganți/înșelători”. Cuvântul arab este cel folosit pentru un înșelător sau mincinos, deși poate însemna și „intrigant”. Ministrul irakian al informațiilor a citat acest verset din Coran, iar modul în care a prezentat informațiile a arătat cum l-a interpretat el. Islamul învață că Dumnezeu îi înșală (nu doar intrigează, ci înșală) propriul Său popor în cel puțin două moduri. La judecata din vremurile de pe urmă, Allah îi va întreba pe evrei [care se presupune că l-au venerat pe Ezra ca fiu al lui Dumnezeu] ce doresc, iar aceștia vor cere ceva de băut. Allah le va arăta Iadul sub forma unui miraj, le va spune să bea și, prin minciuna lui Allah, vor fi păcăliți să se îndrepte spre miraj și să cadă în Iad. La fel se va întâmpla și cu creștinii. Apoi Allah Se va arăta propriului Său popor (atât celor ascultători, cât și celor răzvrătiți) sub o înfățișare înșelătoare. Atunci profetul va spune că îl vor putea recunoaște pe Allah după „tibia” Sa (adică osul gambei). Așa că Allah Își va descoperi tibia, iar atunci ei vor vedea că este Allah. Puteți citi toate acestea în Bukhari, vol. 9, cartea 93, nr. 532, p. 396.

Creștinismul-B) Dumnezeu nu minte (Numeri 23:19; 1 Samuel 15:29, Evrei 6:18). În 1 Regi, Dumnezeu nu a mințit, ci a pus un demon mincinos să pună minciuni în gura profeților falși. Dumnezeu permite răul și chiar folosește oameni răi și demoni răi pentru scopurile Sale.

Islamul – B) Islamul învață că Allah permite ca adepții Săi credincioși să fie înșelați și induși în eroare, ajungând să practice shirk (adică idolatria și asocierea altor parteneri cu Dumnezeu). Ei învață că Isus nu a murit cu adevărat pe cruce; în locul Lui a murit altcineva. Acum, nu văd nicio problemă în faptul că Dumnezeu i-a păcălit pe romanii răi și pe autoritățile iudaice. Dar văd o mare problemă în teza islamului conform căreia Allah a lăsat ca toți urmașii lui Isus să fie înșelați. Așadar, timp de aproape 600 de ani, Allah i-a lăsat pe toți creștinii să creadă că Isus a murit cu adevărat, în timp ce Allah a săvârșit o minune supranaturală pentru a-i păcăli, fără să spună nimănui. Mai mult, atât Vechiul Testament, din perioada anterioară lui Hristos, cât și Evangheliile ne învață că Dumnezeu este un Tată. Dacă acest lucru ar fi greșit, nu ar putea fi un păcat atât de grav, așa cum spune Coranul, să crezi asta, deoarece Allah a permis tuturor celor care doreau să-L urmeze să creadă acest lucru timp de secole. Fie a existat o mare minciună înainte de Mahomed, fie Mahomed a inventat o mare minciună. Trebuie să fie una sau alta.

Creștinism-C) Sper că nu ați preluat această întrebare de pe un site web, deoarece ea folosește o minciună pentru a formula o acuzație gravă. „Încă nu” (oupo în greacă, Strong 3768) se găsește în cele mai vechi manuscrise grecești existente, în special în p66 și p75. În loc să mă bazez doar pe afirmațiile lui Aland și ale altora, am verificat personal și cuvântul apare clar în ambele. Nu există lacune sau omisiuni în manuscrisele respective.

„Încă nu” se găsește în p66, p75, Vaticanus, Lecționarul Bizantin, unele manuscrise siriace, copte sahidice și manuscrise ulterioare.

„Nu” (ouk în greacă) este prezent în Sinaiticus, Bezae Cantabrigiensis, în manuscrisele copte bohairice, în unele manuscrise siriace, armene, etiopiene, georgiene, în Diatessaron, în manuscrisele lui Hrisostom și în manuscrisele ulterioare.

Așadar, există multe dovezi în favoarea ambelor puncte de vedere, iar NIV gestionează de fapt cel mai bine această chestiune, introducând „încă” în text și adăugând o notă de subsol.

Islam-C) Yusuf 'Ali a introdus câteva variații manuscrisale din Coran în traducerea sa. Am înțeles că, ulterior, traducerea sa a Coranului a fost arsă în Arabia Saudită. Cea mai recentă ediție pe care am văzut-o din Arabia Saudită nu conține absolut nicio variație manuscrisală. Așadar, pe de o parte, poți critica (în mod incorect) NIV pentru că menționează că ceva reprezintă o variație manuscrisală. Pe de altă parte, nu poți critica lipsa totală a variațiilor manuscrise în cazul Coranului. De exemplu, exemplarul Coranului al lui 'Ubay nu conținea unele sure care se regăsesc astăzi în Coran. Savantul musulman Baidawi menționează variante la sura 3:100; 6:91; 19:35; 28:48; 33:6 și altele.

Ar trebui ca sura 33:6 să spună: „Profetul este mai apropiat de credincioși decât ei înșiși, iar soțiile sale sunt mamele lor”, așa cum se citește în textul standardizat al lui 'Uthman?

Sau ar trebui să spună: „Profetul este mai apropiat de credincioși decât ei înșiși, iar el este un tată pentru ei, iar soțiile sale sunt mamele lor”, așa cum se găsește în textul lui 'Ubai b. Ka’b?

Puteți citi mai multe despre acest subiect în cartea „Coranul și Biblia” de William F. Campbell, p. 123.

Întrebarea 11: De ce a spus Isus că fiica conducătorului nu era moartă? (Matei 9:18-25; Luca 8:41-56) Fie Isus a mințit, fie nu a săvârșit nicio minune, dar contextul arată clar că acest lucru a fost înțeles ca fiind o minune.
R: Există două posibilități. În primul rând, Isus ar fi putut folosi o metaforă. Chiar și în Coran se spune că Allah nu disprețuiește folosirea metaforelor în Sura 2:26. Cu toate acestea, există o explicație mai simplă. Isus nu a spus niciodată că ea era moartă; Iair și oamenii erau cei care spuneau că era moartă. Fie se afla de fapt într-o comă obișnuită, fie într-o altă stare în care spiritul ei nu părăsise încă trupul.

Întrebarea 12: De ce doctrina Sfintei Treimi ar fi fost necunoscută Bisericii până în secolul al IV-lea? De ce ar fi fost această doctrină stabilită prin vot, și nu prin revelație? De ce ar fi fost membrii sinodului care a votat în majoritate atanasieni? De ce credința în această doctrină, care ar fi fost atunci nouă, a devenit o condiție pentru apartenența la Biserică? De ce au fost arienii exilați și executați?
R: Se pare că este ceva obișnuit ca oamenii să inventeze lucruri false despre Sfânta Treime. Doctrinele Sfintei Treimi se regăsesc atât în Biblie, cât și în scrierile creștine timpurii. Chiar și cuvântul „Sfânta Treime” în sine a fost folosit pentru a formula o minciună sub forma unei întrebări și este greșit cu sute de ani. Prima referire la Sfânta Treime este făcută de:

episcopul Teofil al Antiohiei (168-181/188 d.Hr.) în Scrisoarea sa către Autolic 2:15.

Iată și alte referințe în care se folosește cuvântul „Treime”

Tertulian (200-220 d.Hr.) a fost al doilea despre care avem dovezi că a folosit termenul „Treime”, în scrisoarea sa Împotriva lui Praxeus.

Novatian (210-280 d.Hr.) din Roma a scris o carte de 32 de capitole, intitulată „Tratat despre Sfânta Treime”.

Clement din Alexandria (a scris între anii 193-217/220 d.Hr.) a vorbit, de asemenea, despre „Sfânta Treime” în *Stromata* 5:14.

Origen (230-254 d.Hr.) menționează Trinitatea în „De Principiis”, Cartea 1, 3:7.

Există mult, mult mai multe referințe timpurii care arată că oamenii credeau că Iisus era Dumnezeu și alte aspecte cheie ale Sfintei Treimi. Iată o listă parțială.

Lider Referințe Declarații și credințe
Ignatie: discipol al apostolului Ioan, a murit în 107/116 d.Hr. 17 pasaje: Scrisoarea către Policarp, capitolul 3, Efeseni 7 „Isus este Dumnezeu”
„Dumnezeu întrupat”
Diognet, 130 d.Hr. Către Mathetes Hristos trimis ca Împărat, Dumnezeu, om și Mântuitor
Iustin Martirul: 110/114-165 d.Hr. Dialog cu Trypho, cap. 55-56, 59, 61-64, 66, 74-78 „Demn de a fi venerat ca Dumnezeu și Hristos.” A greșit crezând că a existat o perioadă înainte de Hristos.
Teofil din Antiohia 115-181 d.Hr. Către Autolic, 2:22 Ce altceva este această voce [din Grădina Edenului] decât Cuvântul lui Dumnezeu, care este și Fiul Său? (El a fost primul care a folosit termenul „Treime”
Tertulian 200-220/240 d.Hr. Întreaga carte „Împotriva lui Praxeus” Al doilea care a folosit termenul „Trinitate”.
Irineu: discipol al apostolului Ioan. 120-202 d.Hr. „Împotriva ereziilor” 3:19:2 „Isus este El Însuși, prin dreptul Său propriu, ...Dumnezeu și Domn, ...”
Clement din Alexandria 153-220 d.Hr. Stromata 5:14,
Instructorul
„Sfânta Treime” Imn în lauda lui Iisus: „Domnul tuturor timpurilor și spațiilor; Iisus, Mântuitorul neamului nostru;”
Ipolit, discipol al lui Irineu, 225-236 d.Hr. Împotriva ereziei lui Noetus „Fiul lui Dumnezeu, care, fiind Dumnezeu, s-a făcut om.”
Origen din Alexandria, 184-254 d.Hr. De Principis 1.3.8
Origen a fost o figură foarte controversată în epoca sa, dar opiniile sale despre Sfânta Treime nu au fost puse la îndoială.
„Puterea Sfintei Treimi este una și aceeași.”
Novatian, 210-280 d.Hr. Tratat despre Sfânta Treime Nu mai e nimic de adăugat.
Atanasie a murit între anii 296-373 Predică despre Luca 10:22 Uniți fără confuzie, distincți fără separare, indivizibili fără gradări
Vasile din Capadocia 357-379 d.Hr. Scrisoarea 8 către cezarieni, Despre Duhul Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul este Dumnezeu. Discută controversa ariană
Grigorie de Nyssa 335-394 d.Hr. Despre faptul că nu sunt trei Dumnezei, Împotriva lui Eunomius natura Tatălui și a Fiului este aceeași
Hilariu, 353-368 d.Hr. A scris o carte despre Sfânta Treime Nu mai e nimic de adăugat
Ambrozie al Milanului 340-397 d.Hr. Despre credința creștină „Sfânt, Sfânt, Sfânt” din Apocalipsa 4:8 se referă la Sfânta Treime.
Ioan Gură de Aur, 370-407 d.Hr. Omilia a 3-a la Ioan 1:1 Eternitatea Cuvântului ca persoană; necreat
Augustin din Hippo, 354-430 d.Hr. Carte: Despre Sfânta Treime Nu a acceptat nicio diferență de rang
Nestorie: Sinodul de la Efes d , 431 d.Hr. A fondat nestorianismul Convingerea sa că Iisus era Dumnezeu nu a fost niciodată criticată
Chiril al Alexandriei, 431-444 d.Hr. Principalul adversar al lui Nestorie la Sinodul de la Efes A început să pună accentul pe Maria, mama lui Dumnezeu. (din păcate)
Patrick al Irlandei 389-461 d.Hr. nu a scris prea mult celebra analogie cu trifoiul

Arienii au fost exilați, dar nu am cunoștință de niciun arian care să fi fost executat.

Deoarece cel care pune întrebarea spune neadevăruri, nu este nerezonabil să considerăm că a mințit și în privința celorlalte aspecte. Ne întrebăm dacă a citit înregistrările Sinodului de la Niceea [așa cum am făcut eu]. Mulți, poate chiar majoritatea celor prezenți acolo, nu aveau o idee clară despre natura controversei la început. Nu s-a ajuns la nicio concluzie substanțială până când un arian nu a elucidat clar doctrina ariană. Atunci, reacția creștinilor a fost o concluzie previzibilă.

Doctrina Sfintei Treimi a fost stabilită prin revelație: a fost o revelație din trecut, deja dezvăluită în Noul Testament.

Acum să ne îndreptăm atenția spre islam și să vedem ce aveau aceștia în locul sinodurilor pentru a-și rezolva divergențele.

Bătălia Cămilei: A’isha, soția lui Mahomed, și cei doi generali ai ei, cărora Mahomed le promisese paradisul, au luptat fără succes împotriva lui 'Ali. Cei doi generali [aparent] au obținut martiriul [pentru că Mahomed le promisese paradisul], luptând împotriva califului.

Bătălia de la Siffin: Mu’awiya și armata sa din Siria au luptat împotriva armatei lui 'Ali.

Ali i-a nimicit pe kharijiți, care îl susținuseră anterior, înainte de Siffin.

Mut’zalitii au fost persecutați violent, în parte pentru că învățau că Coranul a fost creat.

Sufiții au fost adesea persecutați și uciși.

Sau poate că cel care pune întrebarea consideră că un consiliu nu ar trebui să rezolve lucrurile prin consens sau vot, ci prin uciderea opoziției în stilul tradițional musulman.

Întrebarea 13: De ce este Iisus atât de asemănător cu ceilalți salvatori suferinzi din mitologie? De ce creștinii nu cred în niciuna dintre celelalte nașteri din fecioară și povești despre salvatori consemnate în literatura antică? Cum se face că ritualul împărtășaniei creștine [se presupune că] exista deja în ceremoniile păgâne anterioare de a mânca trupul și a bea sângele zeilor lor? Cum se face că ritualul creștin al botezului exista, de asemenea, în cultele păgâne anterioare? Oare doctrinele definitorii ale creștinismului nu au fost, de fapt, asimilate din cultele păgâne endemice? La fel, de ce Paștele, Crăciunul, Postul Mare, zilele de rugăciune pentru recoltă („rogation days”), „ ” și altele derivă din sărbătorile păgâne? Creștinismul nu avea un calendar legitim propriu de comemorări?

R: Să analizăm mai întâi această întrebare în contextul creștinismului și apoi în cel al islamului. Deși Satana poate crea falsuri, adevărul este că profeția despre slujitorul suferind din Isaia 53 a precedat toată literatura romană, cea mai mare parte a literaturii grecești și toată literatura nordică. De ce cred musulmanii în Coran atunci când acesta spune că Iisus s-a născut dintr-o fecioară și de ce sunt de acord cu Coranul care afirmă că Iisus este Mesia?

Î14: Dacă Tatăl și Fiul sunt persoane egale, de ce s-a rugat Isus și L-a implorat pe Tatăl? (Matei 11:25). Poate Dumnezeu să se roage lui Dumnezeu?
R: Aceasta este o întrebare bună; conceptele-cheie pe care trebuie să le înțelegem aici sunt supunerea pe pământ și comunicarea în cadrul Dumnezeului trinitar.

Supunere: Înainte de a veni pe pământ, Isus S-a golit de Sine în mod voluntar (Filipeni 2:6-8), devenind ca noi (Evrei 2:17)

Pe pământ, Isus S-a supus lui Dumnezeu Tatăl (Evrei 5:7)

În momentul plecării, Isus I-a cerut Tatălui să-I redea slava pe care o avea înainte de întemeierea lumii (Ioan 17:5).

Comunicare: Chiar și în Cer, există o comunicare deplină între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Dumnezeu poate comunica cu Dumnezeu, întrucât Dumnezeu este o ființă trinitară.

Dumnezeu trinitar: Dumnezeu poate fi orice dorește să fie, iar Dumnezeu ne-a revelat în Noul Testament că El nu este la fel ca noi; El este un Dumnezeu trinitar, pe care îl numim Sfânta Treime. Nu există nimic și nimeni pe pământ asemănător cu Dumnezeu. Nu ar trebui să încercăm să limităm ceea ce este Dumnezeu folosindu-ne de propria experiență, ci mai degrabă să învățăm ceea ce Dumnezeu a revelat.

Întrebarea 15: Cum poate exista un Fiu etern când Biblia vorbește despre Fiul născut, indicând clar că Fiul a avut un început? (Ioan 3:16; Evrei 1:5-6). De aceea cuvântul „născut” a fost omis din orice versiune nouă datată după 1971!!!
R: Nu sunt sigur despre ce vorbește cel care pune întrebarea. Nu sunt sigur că cel care pune întrebarea știe despre ce vorbește. Una dintre cele mai populare două Biblii pentru adulți din prezent este New King James Bible (Noul Testament, drepturi de autor 1979). Aceasta conține cuvântul „născut” în ambele versete.

Traducerea interlineară a Bibliei realizată de Jay P. Green (drepturi de autor originale din 1976) conține cuvântul „născut” în ambele locuri.

Este adevărat că alte traduceri spun „singurul” fiu, dar asta înseamnă totuși „născut unic” sau, așa cum spune traducerea Wuest, „unicul”.

Se pare că cel care pune întrebarea consideră că, dacă Fiul a provenit de la Tatăl, atunci Fiul trebuie să fi avut un moment de început în care a fost creat. Aș dori să reamintesc cititorului musulman că aproape toți musulmanii (cu excepția mutaziliților și a câtorva alții) cred că Coranul este necreat, și totuși Coranul a provenit de la Allah.

Întrebarea 16: Dacă Isus se află pe tron, cum poate El să stea la dreapta lui Dumnezeu? (Marcu 16:19). Stă El sau stă în picioare la dreapta lui Dumnezeu? (Faptele Apostolilor 7:55). Sau se află El în sânul Tatălui? (Ioan 1:1)
R: În creștinism, El poate fi la dreapta lui Dumnezeu într-un mod aproximativ similar cu cel în care, în islam, Allah poate avea un tron – ambele sunt metafore. Deoarece Sura 2:26 spune că Allah nu disprețuiește să folosească asemănări, credeți că Dumnezeu a folosit vreodată asemănări când a dat Tora și Evangheliile?

Î17: Cine L-a înviat pe Isus din morți? Tatăl (Efeseni 1:20), Isus (Ioan 2:19-21) sau Duhul Sfânt (Romani 8:11)?
R: Toți au participat!

Întrebarea 18: Dacă Fiul și Duhul Sfânt sunt persoane egale în Divinitate, de ce blasfemia împotriva Duhului Sfânt este de neiertat, dar blasfemia împotriva Fiului nu este? (Luca 12:10).
R: A fi egali nu înseamnă a fi identici sau a nu se distinge. Cei trei sunt egali în natură și în alte privințe, dar diferă în ceea ce privește rolul și rangul. Duhul Sfânt este membrul Trinității care lucrează în inimile oamenilor pentru a-i conduce spre mântuire. Dacă aceștia îl resping în mod deliberat și definitiv pe Duhul Sfânt, nu mai există nicio speranță. Dacă mor respingându-l pe adevăratul Isus, se duc și ei în Iad, dar dacă îl resping pe Isus, Duhul Sfânt poate lucra în ei pentru a le schimba inima și mintea.

Î19: Dacă Duhul Sfânt este un membru egal al Sfintei Treimi, de ce Biblia vorbește întotdeauna despre El ca fiind trimis de Tatăl sau de Isus? (Ioan 14:26; 15:26).
R: Ei sunt egali în natură, dar diferă în ceea ce privește rolul și rangul. Și Isus a fost trimis de Tatăl. Tatăl nu a fost niciodată trimis de nimeni. Nu putem impune lui Dumnezeu nicio restricție cu privire la rolul pe care fiecare membru al Sfintei Treimi este cumva „obligat” să îl aibă. Mai degrabă, putem pur și simplu să învățăm ce ne spune Biblia despre modul în care părțile Sfintei Treimi lucrează împreună.

Întrebarea 20: Conform Evangheliei după Matei, Iisus s-a născut în timpul domniei lui Irod cel Mare (Matei 2:1). Conform Evangheliei după Luca, Iisus s-a născut în timpul primului recensământ din Israel, pe când Quirinius era guvernator al Siriei (Luca 2:2). Acest lucru este imposibil, deoarece Irod a murit în luna martie a anului 4 î.Hr., iar recensământul a avut loc în anii 6 și 7 d.Hr., la aproximativ 10 ani după moartea lui Irod.
R: Nu, au existat mai multe recensăminte. Mai întâi vom discuta despre recensăminte, iar apoi despre Quirinius.

Recensămintele: Iosifus menționează un recensământ efectuat de „Cyrenius” în jurul anilor 6/7 d.Hr. („Antichitățile iudeilor” 17.13:5, scrisă în jurul anilor 93-94 d.Hr.).

Conform Dicționarului biblic Wycliffe, p. 319, 414, Papirusul Oxyrhynchus 225 (în Milligan, „Greek Papyri”, p. 44-47) menționează că se efectua un recensământ la fiecare 14 ani. Suetonius și Tacitus arată că Augustus a organizat trei recensăminte, de exemplu, al doilea dintre acestea având loc între anii 8 și 4 î.Hr.

Quirinius: O inscripție arată că Quirinius a fost guvernator al Siriei începând cu anul 6 d.Hr. (ceea ce este prea târziu pentru nașterea lui Iisus). Totuși, aceasta a fost a doua oară când Quirinius a ocupat funcția de guvernator. Prima dată a fost între anii 12 și 6 î.Hr., când a condus o campanie împotriva homanadensienilor din Anatolia. Cu toate acestea, nu știm în ce provincie a fost guvernator Quirinius prima dată. Există două puncte de vedere:

Sir William Ramsay susține că Quirinius a fost guvernator al Siriei prima dată. (Siria se învecinează cu munții din Anatolia). Deși dispunem de o listă completă a guvernatorilor Siriei din acea perioadă și Quirinius nu este menționat până în anul 6 d.Hr., este posibil ca Quirinius să fi fost un guvernator special, suplimentar, numit pentru această campanie militară.

F.F. Bruce susține că Quirinius a fost probabil guvernator al Galatiei. Galatia se află în Anatolia. În lucrarea sa *The New Testament Documents: Are They Reliable?* (IVP), pp. 86-87, F.F. Bruce menționează că mulți gramaticieni traduc Luca 2:2 ca „înainte ca” Quirinius să fie guvernator al Siriei, nu „în timp ce”.

Tertulian (200-240 d.Hr.), în lucrarea sa *Împotriva lui Marcion* 4:19, afirmă că numele „Quirinius” a fost substituit celui de „Saturninus”. Din punct de vedere istoric, știm că Saturninus a fost guvernator al Siriei între anii 8 și 6 î.Hr.

Ca o notă marginală, există multe aspecte ale lumii antice pe care nu le putem dovedi. De exemplu, monedele din Damasc nu menționează nimic despre ocupația romană a Damascului între anii 34 și 62 d.Hr. Cu toate acestea, suntem siguri că romanii stăpâneau Damascul în acea perioadă.

A se vedea *Documentele Noului Testament: Sunt ele de încredere?* de F.F. Bruce (p. 86-87) pentru o discuție privind toate aceste puncte de vedere, precum și *Enciclopedia dificultăților biblice*, p. 365-366, și *Când criticii întreabă*, p. 383-385, pentru mai multe informații.

Întrebarea 21: Ioan boteza pentru pocăință (Matei 3:11). Deoarece se presupune că Isus era fără păcat, El nu avea de ce să se pocăiască. Faptul că a fost botezat de Ioan a reprezentat întotdeauna [de fapt, niciodată] o sursă de jenă pentru biserică. Evangheliile nu oferă nicio explicație pentru botezul lui Isus, în afară de explicația [presupus] lipsită de sens dată în Matei 3:14-15: „ca să se împlinească toată dreptatea”. Alte pasaje, care indică faptul că Isus nu se considera fără păcat, sunt, de asemenea, [presupus] o sursă de jenă pentru biserică (Marcu 10:18, Luca 18:19).
R: Mai întâi să vorbim despre creștinism, iar apoi, în islam, despre situația jenantă a profetului „fără păcat” care a trebuit să ceară în repetate rânduri iertare și curățire pentru păcatul său.

Când cineva respinge o parte din Scriptură ca fiind „fără sens” și apoi spune că nu există niciun sens, poate că pur și simplu nu dorește să înțeleagă sensul.

Isus a fost botezat ca exemplu pentru noi și ca semn de identificare cu noi. Dacă cel care pune întrebarea poate înțelege de ce Isus a fost prezent la Cina cea de Taină, când împărtășirea pâinii și a vinului semnifica amintirea trupului și sângelui lui Isus, atunci ar putea înțelege și de ce Isus a fost botezat.

Să punem o întrebare simplă: Allah a îndeplinit sau a respins cererea repetată a lui Mahomed? Când Mahomed s-a rugat să-i fie iertate păcatele, când Mahomed s-a rugat să fie curățat și când Mahomed se temea de chinul mormântului [nu de Iad, ci de mormânt], i-a spus oare Allah lui Mahomed: „Nu mai induce în eroare acești oameni. Nu-ți pot ierta păcatele, pentru că nu ai niciunul de iertat”? A spus Allah: „Da, îți iert păcatele tale rele”, sau Allah nu a spus nimic? Vezi Sura 40:55; 48:1-2; Bukhari, vol. 1, nr. 711, p. 398; vol. 1, nr. 7, 19, 781; vol. 6, nr. 3; vol. 8, nr. 319, vol. 8, nr. 407 anterior.

A mințit oare Mahomed aici? Mahomed s-a rugat: „Am greșit față de mine însumi și îmi mărturisesc păcatul. Iartă-mi toate păcatele...“ Bukhari, vol. 1, nr. 7, 19, 711, 781; vol. 6, nr. 3; vol. 8, nr. 319 și vol. 8, nr. 407 anterior menționează, de asemenea, păcatele lui Mahomed. Printre faptele specifice menționate în Bukhari, vol. 1, nr. 234, vol. 8, nr. 794, 795 se numără tăierea membrelor oamenilor, arderea ochilor acestora și lăsarea lor să moară de sete. A se vedea Bukhari, vol. 9, nr. 117; vol. 6, nr. 198 anterior, precum și Fiqh us-Sunnah, vol. 1, p. 133.

Mohammed s-a rugat lui Allah să-i ierte păcatele trecute și viitoare. Bukhari, vol. 8, nr. 407, p. 269. Lui Mohammed i-au fost iertate păcatele trecute și viitoare. Abu Dawud, vol. 3, nr. 4945, p. 1380

Bukhari, vol. 9, nr. 532 (p. 400) spune că Iisus, în ceruri, a afirmat că păcatele trecute și viitoare ale lui Mahomed au fost iertate de Allah. Oare un musulman crede că Iisus a mințit aici, deoarece Allah nu avea nevoie să ierte nimic?

Bukhari, vol. 6, nr. 236, p. 201, spune că păcatele lui Mahomed au fost iertate în Ceruri, dar lipsește în mod evident orice mențiune privind iertarea vreunui păcat al lui Iisus. El nu a trebuit niciodată să ceară iertare pentru păcat, în timp ce Mahomed a făcut-o.

Mohamed a tremurat la gândul chinurilor sale din mormânt. Sahih Muslim, vol. 1, nr. 1214, p. 290. Poate că și adepții lui Mohamed ar trebui să facă la fel. A se vedea și Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1479, p. 281-282.

Întrebarea 22: În Matei, Marcu și Luca, Cina cea de Taină are loc în prima zi a Paștelui [de fapt, nu, ci în Sărbătoarea Azimelor] (Matei 26:17, Marcu 14:12, Luca 22:7). În Evanghelia după Ioan, aceasta [se presupune că] are loc cu o zi mai devreme, iar Isus este răstignit în prima zi a Paștelui [de fapt, nu, ci în Ziua Pregătirii pentru Paște] (Ioan 19:14).
R: Matei 26:17, Marcu 14:12 și Luca 22:7 NU menționează prima zi a Paștelui, ci mai degrabă prima zi a Sărbătorii Azimelor. Aceasta a fost joi, ziua în care a fost sacrificat mielul de Paște, nu vineri, când s-a consumat Paștele. Isus nu a fost răstignit în ziua Paștelui, ci, după cum spune Ioan 19:14, El se afla pe cruce în Ziua Pregătirii pentru Paște. În ceea ce privește Cina cea de Taină și răstignirea, când începe o zi? Pentru evrei, ziua începea la apusul soarelui, iar Cina cea de Taină și răstignirea au avut loc în aceeași zi.

Întrebarea 23: Când a adus David Chivotul Legământului la Ierusalim? Înainte de a-i învinge pe filisteni sau după? (a) După (2 Samuel 5 și 6). (b) Înainte (1 Cronici 13 și 14).
R: Călătoria Chivotului a avut două etape, iar adevărata problemă este dacă prima etapă a avut loc înainte de lupta cu filistenii, după, în același timp sau nu este specificată. Nu există nicio problemă odată ce îți dai seama că pasajele nu trebuie neapărat să fie în ordine cronologică. Cu excepția cazului în care un pasaj face tranziția cu „apoi” sau „după aceea” sau ceva similar, ele pot fi în același timp sau în orice ordine.

Prima etapă a călătoriei: David a adus chivotul din Chiriat-Iearim, dar după ce Uza a fost ucis, a lăsat chivotul în casa lui Obed-Edom din Gat. (1 Cronici 13; 2 Samuel 6:1-11)

Luptele: Filistenii s-au mobilizat împotriva lui David și au luptat la Baal-Perazim și apoi în valea Refaim. (1 Cronici 14; 2 Samuel 5:20-25

A doua etapă a călătoriei: David a adus chivotul din casa lui Obed-Edom la Ierusalim. 1 Cronici 15:1-29; 2 Samuel 6:12-18

2 Samuel 6:1 conține cuvântul „din nou”, dar acest „din nou” nu înseamnă neapărat după luptă. Nici în 1 Cronici nu există un cuvânt care să indice ordinea cronologică.

Întrebarea 24: Care era numele mamei regelui Abia? (a) Micaia, fiica lui Uriel din Ghibea (2 Cronici 13:2). (b) Maaca, fiica lui Absalom (2 Cronici 11:20). Dar Absalom a avut o singură fiică, pe nume Tamar
R: Deși 2 Cronici 11:20 nu precizează în mod explicit că acest Absalom era același cu fiul lui David, cel mai probabil era vorba despre aceeași persoană.

În cartea „735 de întrebări biblice derutante și răspunsurile lor”, la pagina 137, se menționează că cuvântul ebraic pentru „fiică”, bet, poate însemna „descendent”, iar Maaca ar fi putut fi nepoata lui Absalom. De asemenea, în cartea „Cuvintele greu de înțeles din Biblie”, la pagina 245, se menționează că Geneza 46:15 este un exemplu în care „fiii Leei” se referă la descendenții Leei.

Există cel puțin trei soluții simple posibile care nu implică nicio eroare de copiere.

Absalom -> Uriel -> Maaca Absalom a avut un fiu, Uriel, care locuia în Ghibea și care a avut o fiică pe nume Maaca.

Uriel -> fiica + Absalom -> Maaca Uriel, care locuia în Ghibea, a avut o fiică care s-a căsătorit cu Absalom. Ei au avut o fiică pe nume Maaca.

Absalom -> fiica + Uriel -> Maaca Absalom a avut o fiică, care s-a căsătorit cu Uriel, care locuia în Ghibea, iar ei au avut o fiică pe nume Maaca.

Întrebarea 25: Au cucerit Iosua și israeliții Ierusalimul? (a) Da (Iosua 10:23, 40). (b) Nu (Iosua 15:63).
R: Nu este suficient să citești Biblia; trebuie să o citești cu atenție. Este o eroare să afirmi că Iosua 10:23,40 spune că au cucerit Ierusalimul. Israeliții au învins armatele într-o bătălie, au capturat cinci regi canaaniți dintr-o peșteră și au supus țara, dar nu există niciun verset în cartea lui Iosua care să afirme că au cucerit Ierusalimul.

Întrebarea 26: Cine a fost tatăl lui Iosif, soțul Mariei? (a) Iacov (Matei 1:16). (b) Eli (Luca 3:23).
R: Iacov a fost tatăl lui Iosif, iar Eli a fost strămoșul biologic cel mai apropiat, tatăl Mariei. Luca 3:23 spune că Isus era fiul, așa se credea, al lui Iosif. Acest lucru se găsește în textul grecesc, iar cel care a pus întrebarea a adresat deja o întrebare similară la Întrebarea 3.

Î27: Din care fiu al lui David se trage Isus? (a) Solomon (Matei 1:6). (b) Natan (Luca 3:31).
R: Din punct de vedere biologic, Isus era descendent al lui Natan. Din punct de vedere legal, Isus avea dreptul la linia davidică ca fiu legal (nu biologic) al lui Iosif, descendent al lui Solomon.

Întrebarea 28: Cine a fost tatăl lui Șealtiel? (a) Ieconia (Matei 1:12). (b) Neri (Luca 3:27).

R: Au existat mai multe persoane numite Șealtiel și Zorobabel.

În Matei 1:12 se menționează: Iosia (bunic) -> Ieconia -> Șealtiel -> Zorobabel -> Abiud -> Eliakim

În Luca 3:26-27 se menționează: Melchi -> Neri -> Șealtiel -> Zorobabel -> Resa -> Ioanas -> Iuda -> Iosif

În 1 Cronici 3:15-17, genealogia este următoarea: Iosia -> Ioiachim -> Ieconia -> Șealtiel și Pedaia. Nu se menționează că Șealtiel ar fi avut copii, dar următorul în linia regală este Zerubabel, fiul lui Pedaia.

Genealogiile Mariei și ale lui Iosif erau identice până la David, după care s-au separat. Nu există nicio asemănare nici în ceea ce privește strămoșii, nici descendenții de după aceea. Poate că Șealtiel și Zorobabel din Luca au fost numiți în onoarea guvernatorilor menționați în 1 Cronici 3:15-17 și Matei 1:12. De asemenea, nu trebuie uitat că Luca 3:26-27 menționează pe Iuda și Iosif, dar aceștia erau persoane diferite de Iuda, fiul lui Iacov, de Iosif, fiul lui Iacov, și de Iosif, soțul Mariei.

Întrebarea 29: Care dintre fiii lui Zorobabel a fost strămoș al lui Isus Hristos? (a) Abiud (Matei 1:13). (b) Resa (Luca 3:27). Însă cei șapte fii ai lui Zorobabel sunt următorii: i. Meșullam, ii. Hanania, iii. Hașuba, iv. Ohel, v. Berechia, vi. Hașadia, viii. Iușabheșed (1 Cronici 3:19, 20). Numele Abiud și Resa nu se potrivesc nicăieri.
R: Ambele, deoarece, așa cum arată răspunsul anterior, au existat doi bărbați numiți Zorobabel, așa că nu ar trebui să ne așteptăm ca Rhesa să apară în 1 Cronici 3:19, 20, întrucât fiii menționați în 1 Cronici 3:19 erau fiii guvernatorului Zorobabel. Numele Abiud ar trebui să se potrivească, așa că ar putea fi fie o eroare de copiere în greacă, fie o eroare de copiere în ebraică. Consultarea sulurilor de la Marea Moartă ar trebui să ne arate care dintre cele două variante este corectă, cu excepția faptului că singura parte din 1 Cronici păstrată în sulurile de la Marea Moartă este 1 Cronici 7:24.

Întrebarea 30: Cine a fost tatăl lui Ozia? (a) Ioram (Matei 1). (b) Amația (2 Cronici 26:1).
R: Matei nu a inclus toate generațiile, ci a omis unele, ceea ce a putut face deoarece „tată” înseamnă și strămoș în greacă și în ebraică. 2 Cronici 22:1; 22:11; 24:27 și 26:1 arată că genealogia este următoarea: Ioram/Ioram -> Ahazia -> Ioas- > Amazia -> Ozia. Din nou, „tată” înseamnă „strămoș”, iar Ioram a fost strămoșul lui Ozia.

Întrebarea 31: Cine a fost tatăl lui Ieconia? (a) Iosia (Matei 1:11). (b) Ioiachim (1 Cronici 3:16
R: Cuvântul „tată” înseamnă adesea strămoș, la fel cum cuvântul „fiu” înseamnă adesea descendent, cum ar fi Isus, fiul lui David. 1 Cronici ne arată că bunul rege Iosia a fost bunicul lui Ieconia, iar răul Ioiachim a fost tatăl său.

Întrebarea 32: Câte generații au trecut de la exilul babilonian până la Hristos?
(a) Matei spune că au fost paisprezece (Matei 1:17).
(b) Dar o numărătoare atentă a generațiilor relevă doar treisprezece (vezi Matei 1:12-16).
R: Există trei serii de câte 14 nume, dar acestea nu se adună, deoarece prima listă cuprinde de la Avraam până la David inclusiv, iar a doua listă îl include pe David până la exil. Am fi avut o problemă dacă Matei ar fi afirmat că au existat 42 de generații, dar Matei nu a spus niciodată că suma era 42. Se presupune că Matei a menționat în treacăt trei serii de câte 14 nume ca ajutor de memorare.

Întrebarea 33: Cine a fost tatăl lui Șela? (a) Cainan (Luca 3:35-36). (b) Arfaxad (Geneza 11:12).
R: Răspunsul este aproape același cu cel de la întrebarea 31. Termenul „tată” poate însemna „strămoș”, iar „fiu” poate însemna „descendent”.

Arfaxad a fost tatăl/strămoșul lui Șela în Geneza 10:24.

Luca arată că Șela era fiul/descendentul lui Cainan, care era fiul/descendentul lui Arfaxad.

Întrebarea 34: Pe câte animale a intrat Isus în Ierusalim?
(a) Pe unul – un mânj (Marcu 11:7; cf. Luca 19:35). „Au adus mânjul la Isus, și-au aruncat hainele peste el, iar El S-a așezat pe el.”
(b) Două – un mânj și un măgar (Matei 21:7). „Au adus măgarul și mânjul, și-au pus hainele pe ei, iar El S-a așezat pe ei.”

R: Au fost prezente două animale, o măgăriță și mânzul ei, după cum spune Matei 21:2-6. Atât Marcu 11:7, cât și Luca 19:35 spun că Isus s-a așezat pe mânzul/puiul măgăriței. Ca o paranteză, prima persoană cunoscută care a răspuns la această presupusă contradicție este Iustin Martirul în „Dialogul cu Trypho iudeul”, capitolul 53, scris aproximativ între anii 138-165 d.Hr.)

Î35: Cum a aflat Simon Petru că Isus era Hristosul? (a) Printr-o revelație din cer (Matei 16:17). (b) Fratele său, Andrei, i-a spus (Ioan 1:41).
R: Petru a auzit că Isus era Hristosul pe baza (slabei) mărturii a fratelui său Andrei, în Ioan 1:41, dar abia mai târziu, în Matei 16:17, Petru a știut cu certitudine că Isus era Hristosul, datorită îndemnurilor Duhului Sfânt.

Î36: Le-a permis Isus ucenicilor Săi să aibă un toiag în călătoria lor? (a) Da (Marcu 6.) (b) Nu (Matei 10:9; Luca 9:3).
R: Isus ar fi putut da instrucțiuni diferite pentru călătorii diferite. Pe de altă parte, ar putea fi pur și simplu o eroare de transcriere, în care copiile pe care le avem din Marcu au înlocuit „numai” în loc de „nu”. În limba greacă, diferența dintre „numai” și „nu” constă în adăugarea cuvântului grecesc din două litere „ei”.

Întrebarea 37: A crezut Irod că Isus era Ioan Botezătorul? (a) Da (Matei 14:2; Marcu 6:16). (b) Nu (Luca 9:9)
R: Conform Luca 9:7, Irod era nedumerit, așa că nu știa ce să creadă. Luca 9:7-9 spune: „Când Irod, tetrarhul, a auzit despre tot ce se întâmpla, a fost nedumerit. Căci unii ziceau că Ioan a înviat din morți, alții că s-a arătat Ilie, iar alții că s-a ridicat un profet din vechime. «Eu l-am decapitat pe Ioan», a spus Irod, «dar cine este acest om despre care aud astfel de lucruri?» Și tot încerca să-L vadă pe Isus.”

În Matei 14:2, Irod le spune însoțitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul; a înviat din morți!”. Marcu 6:16 spune ceva similar: „Ioan, pe care l-am decapitat, a înviat!” Rețineți că în limba greacă nu exista punctuație. Ceea ce este redat aici ca un semn de exclamare ar fi putut fi un semn de întrebare.

Întrebarea 38: L-a recunoscut Ioan Botezătorul pe Isus înainte de botezul său? (a) Da (Matei 3:13-14). (b) Nu (Ioan 1:32, 33).
R: Amintiți-vă că Ioan Botezătorul și Isus erau veri, așa că Ioan îl cunoștea deja pe Isus. Totuși, Duhul a confirmat că Isus era Mesia în timpul botezului, chiar în momentul în care Isus a ieșit din apă (Matei 3:13-14). Ioan nu ar fi văzut această confirmare dacă nu ar fi văzut Duhul coborând asupra lui Isus sub forma unui porumbel. Ioan 1:32, 33 nu consemnează momentul în care Ioan a văzut Duhul coborând asupra lui Isus. Mai degrabă, consemnează faptul că Ioan le-a spus altora că a văzut Duhul coborând asupra lui Isus sub forma unui porumbel. Deoarece Evanghelia după Ioan nu specifică când a fost botezat Isus, este fals să se afirme că Ioan spune că acest lucru s-a întâmplat după botezul Său.

Întrebarea 39: L-a recunoscut Ioan Botezătorul pe Isus după botezul Său? (a) Da (Ioan 1:32, 33). (b) [presupus] Nu (Matei 11:2).
R: Matei 11:2 nu spune că Ioan nu-L mai recunoștea pe Isus. Mai degrabă, Ioan se afla într-o perioadă de îndoială și Îl provoca pe Isus să dovedească lumii cine era El.

Întrebarea 40: Conform Evangheliei după Ioan, ce a spus Isus despre a-și da propria mărturie? (a) „Dacă eu mărturisesc despre mine însumi, mărturia mea nu este adevărată” (Ioan 5:31).
(b) „Chiar dacă dau mărturie despre mine însumi, mărturia mea este adevărată” (Ioan 8:14).

R: În Ioan 5:31, Isus a vrut să spună că, dacă cineva, inclusiv El însuși, ar fi singurul martor al propriului său caz, mărturia nu ar fi considerată valabilă într-o instanță imparțială. Este absurd să credem că Isus spune că refuză să afirme că este Mesia sau Fiul lui Dumnezeu.

La fel, în Ioan 8:14, Isus spune că, deși El este un martor, nu este singurul martor pentru Sine; Tatăl este, de asemenea, un martor pentru El. Această mărturie a fost confirmată de minunile lui Isus.

Întrebarea 41: Când a intrat Isus în Ierusalim, a curățat El templul în aceeași zi?
(a) Da (Matei 21:12).
(b) Nu. El a intrat în templu și s-a uitat în jur, dar, deoarece era foarte târziu, nu a făcut nimic. În schimb, s-a dus la Betania să-și petreacă noaptea și s-a întors a doua zi dimineață pentru a curăța templul (Marcu 11:1-17).
R: Isus a mers la Ierusalim cu intrarea triumfală, apoi a petrecut noaptea acolo. A doua zi, Isus a intrat din nou în Ierusalim și apoi i-a alungat pe schimbătorii de bani din Templu. Matei 21:11-12 omite timpul petrecut peste noapte și reintrarea în Ierusalim, dar omiterea detaliilor nu constituie o eroare.

Î42: Evangheliile spun că Isus a blestemat un smochin. S-a uscat smochinul imediat?
(a) Da. (Matei 21:19).
(b) Nu. S-a uscat peste noapte (Marcu 11:20).
(Până acum nu am înțeles de ce Isus a blestemat smochinul în mijlocul
primăverii?????)

R: Marcu 13:28-29 arată că smochinul reprezenta națiunea evreiască, iar lipsa fructelor simbolizează lipsa de acceptare pe care majoritatea evreilor o aveau față de Isus.

Probabil că Isus a blestemat smochinul de două ori. L-a blestemat într-o dimineață [luni sau marți] în Marcu 11:12-14, iar apoi a doua zi în Matei 21:18-19a. Deși nu se precizează când a început procesul de uscare, smochinul s-a uscat imediat după ce a fost blestemat a doua oară în Matei 21:19b-22. (vezi și Marcu 11:20-25). Asta s-a întâmplat și cu evreii. Națiunea se afla sub blestem pentru că L-a respins pe Isus la Golgota, dar nu s-au văzut rezultate imediate. După aceea, însă, a urmat o perioadă de agitație împotriva romanilor și de persecuție a Bisericii din partea evreilor. Mai târziu, evreii s-au răzvrătit împotriva romanilor, iar Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr.

Smochinul a fost blestemat deoarece era un simbol al poporului Israel, dar există mai multe informații în acest sens. Cartea „Hard Sayings of the Bible” (p. 441-442), preluând informații dintr-un articol intitulat „The Barren Fig Tree” („Smochinul sterp”) de W.M. Christie, oferă mai multe detalii. Se spune că, spre sfârșitul lunii martie, încep să apară frunze pe smochini și cresc niște noduli mici, numiți „taqsh” în araba palestiniană, de mărimea unor migdale verzi. Aceștia cad, deoarece nu sunt smochine adevărate, dar țăranii îi mănâncă totuși când le este foame. Cu toate acestea, dacă frunzele de smochin apar fără „taqsh”, atunci nu vor fi smochine.

Întrebarea 43: Când Pavel se afla pe drumul spre Damasc, a văzut o lumină și a auzit o voce. Cei care erau cu el au auzit vocea? (a) Da (Faptele Apostolilor 9:7). (b) Nu (Faptele Apostolilor 22:9).
R: În Faptele Apostolilor 9:7, cei care îl însoțeau pe Saul/Pavel au auzit doar un sunet/o voce (Faptele Apostolilor 9:7). Totuși, spre deosebire de Faptele Apostolilor 22:9, ei nu au auzit vocea Lui vorbindu-i lui Saul/Pavel. Oamenii pot auzi un sunet, dar fără a înțelege cuvintele.

Întrebarea 44: Când Pavel a văzut lumina, a căzut la pământ. Au căzut și tovarășii lui de călătorie la pământ? (a) Da (Faptele Apostolilor 9:7). (b) Nu (Faptele Apostolilor 22:9).
R: Când oamenii cad la pământ, se pot ridica mai târziu și pot rămâne fără cuvinte.

Întrebarea 45: A precizat vocea pe loc care urmau să fie îndatoririle lui Pavel? (a) Da (Faptele Apostolilor 26:16-18).
(b) Nu. Vocea i-a poruncit lui Pavel să meargă în cetatea Damascului, unde i se va spune ce trebuie să facă. (Faptele Apostolilor 9:7; 22:10).

R: Nu există niciun conflict între aceste versete: mai întâi, iată versetele menționate.

Faptele Apostolilor 9:7 „Oamenii care călătoreau cu Saul au rămas acolo fără cuvinte. Au auzit vocea, dar nu au văzut pe nimeni.”

În Faptele Apostolilor 26:16-18, Isus îi vorbește lui Saul: „Dar ridică-te și stai în picioare. Căci ți-am apărut ca să te rânduiesc slujitor și martor al lucrurilor pe care le-ai văzut de la Mine și al celor pe care ți le voi arăta. Te voi izbăvi din rândul poporului tău și din rândul neamurilor. Te trimit la ei ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și o moștenire printre cei sfințiți prin credința în Mine.”

Faptele Apostolilor 22:10 „«Scoală-te și du-te la Damasc. Acolo ți se va spune tot ce ți-a fost rânduit.»

Faptele Apostolilor 26:16-18 oferă o schiță atât de generală a ceea ce va deveni Saul din Tars. Nu există detalii despre ce va face Saul, cu excepția faptului că, într-un fel, le va deschide ochii și îi va întoarce de la întuneric la lumină. Nu, nu era nevoie doar de învățătură în Damasc, ci de șapte ani de învățătură în Arabia înainte ca Pavel să știe exact ce să facă și cum să o facă.

Întrebarea 46: Ce a făcut Iuda cu banii de sânge pe care i-a primit pentru trădarea lui Isus?
(a) A cumpărat un câmp (Faptele Apostolilor 1:1)
(b) A aruncat toți banii în templu și a plecat. Preoții nu puteau pune banii de sânge în tezaurul templului, așa că i-au folosit pentru a cumpăra un câmp în care să-i îngroape pe străini (Matei 27:5).

R: Ambele, deși prima variantă este indirectă. Iuda a aruncat banii în templu. Preoții au folosit banii pentru a cumpăra câmpul în numele lui Iuda.

Î47: Cum a murit Iuda?
(a) După ce a aruncat banii în templu, a plecat și s-a spânzurat (Matei 27:5).
(b) După ce a cumpărat câmpul cu prețul faptei sale rele, a căzut cu capul în jos, s-a despicat în două și i s-au revărsat toate măruntaiele (Faptele Apostolilor 1:1).

R: Permiteți-mi să pun o întrebare macabră. După ce o persoană se spânzură și dacă nimeni nu coboară cadavrul, iar niciun animal nu-l ia, în timp ce acesta atârnă de un copac, ce se întâmplă cu cadavrul? Credeți că rămâne intact pentru totdeauna? – Desigur că nu.

Este, de asemenea, posibil ca Iuda să fi încercat să se spânzure deasupra unei prăpăstii, dar să fi eșuat deoarece frânghia s-a rupt.

Întrebarea 48: De ce se numește câmpul acela „Câmpul Sângelui”?
(a) [Se presupune] că preoții l-au cumpărat cu banii de sânge (Matei 27:7-8).
(b) Din cauza morții sângeroase a lui Iuda în acel loc (Faptele Apostolilor 1:19).

R: Nu există nicio contradicție între cele două pasaje.

Matei 27:7-8 nu spune că acesta a fost singurul motiv pentru care preoții l-au cumpărat cu banii de sânge. Matei 27 spune că: a) Iuda s-a spânzurat; b) a fost cumpărat cu banii de sânge; și c) era un loc unde se îngropau străinii.

Faptele Apostolilor 1:19 spune doar că locuitorii Ierusalimului au auzit despre a) moartea lui Iuda, b) faptul că a fost cumpărat cu bani de sânge, și astfel l-au numit „câmpul de sânge”.

Întrebarea 49: A vrut Irod să-l omoare pe Ioan Botezătorul? (a) Da (Matei 14:5).
(b) Nu. Irodiada, soția lui Irod, era cea care voia să-l omoare.
Dar Irod [se temea de Ioan și] știa că era un om neprihănit și l-a ținut în siguranță (Marcu 6:20).

R: Irod era împărțit în gânduri în această privință. Irod voia ca Ioan să fie ucis, dar nu voia să pară el cel care dorea moartea acestuia. Irod s-ar fi putut teme de Ioan din două motive. Dacă Irod ar fi ordonat pur și simplu o execuție care să pară capricioasă, oamenii nu l-ar fi respectat deloc. Dar, de asemenea, după ce Irod l-a aruncat pe Ioan în închisoare pentru a-l ucide, s-ar fi putut răzgândi. Dacă Ioan era într-adevăr un profet, cum s-ar fi prezentat Irod înaintea lui Dumnezeu? Irodiada a rezolvat însă toate problemele și ezitările lui Irod, punându-și fiica să-l facă pe Irod să promită că-l va ucide pe Ioan Botezătorul. Adică, cel puțin Irodiada a rezolvat problemele lui Irod în această viață.

Întrebarea 50: Cine a fost al zecelea ucenic al lui Isus din lista celor doisprezece?
a) Tadeu (Matei 10:1-4; Marcu 3:13-19).
(b) Iuda, fiul lui Iacov, este numele corespunzător din Evanghelia după Luca (Luca 6:12-16).

R: Tadeu este același cu Iuda, fiul lui Iacov, din Luca 6:16 și Faptele Apostolilor 1:13, la fel cum Petru și Simon sunt aceeași persoană. Poate că, după răstignire, Tadeu nu a mai vrut să fie numit Iuda, din cauza unei posibile confuzii cu Iuda Iscarioteanul. Iuda este un nume ebraic. Unele manuscrise grecești menționează Tadeu, altele „Lebbaeus”, iar altele „Lebbaeus, numit/supranumit Tadeu”. Ghidul lui Asimov pentru Biblie, p. 908, precizează că „Lebbaeus” este forma greacă a numelui „Levi”.

Întrebarea 51: Când Iisus a intrat în Capernaum, l-a vindecat pe sclavul unui centurion. A venit centurionul personal să-i ceară acest lucru lui Iisus? (a) Da (Matei 8:5).
(b) Nu. El a trimis câțiva bătrâni dintre iudei și pe prietenii săi (Luca 7:3, 6).

R: Centurionul a trimis intermediari evrei; probabil că Matei a omis detaliul d ul intermediarilor deoarece nu a vrut să estompeze faptul că Isus ajuta un neevreu, conform „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 8, p. 200. „NIV Study Bible”, p. 1453, adaugă că, în mod similar, atunci când Pilat l-a biciuit pe Isus în Matei 27:26, Matei NU spune că Pilat l-a biciuit personal pe Isus, ci că a poruncit ca Isus să fie biciuit.

Întrebarea 52: În afară de Isus, a mai urcat cineva la cer? (a) Nu (Ioan 3:13).
(b) Da. „Iar Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt” (2 Regi 2:11).

R: Acest răspuns necesită o înțelegere aprofundată a teologiei creștine. După ce viața credincioșilor din Vechiul Testament pe pământ s-a sfârșit, aceștia au mers să trăiască cu Dumnezeu în Paradis, numit și „sânul lui Avraam” în Luca 16:22. Cu toate acestea, nimeni nu a ajuns în Cerul unde se află acum Isus până când Isus nu a murit și nu a înviat. De aceea Isus i-a spus tâlharului din dreapta Sa: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis.”

Întrebarea 53: Cui l-au vândut madianiții pe Iosif? (a) „Ishmaeliților” (Geneza 37:2). (b) „Lui Potifar, un ofițer al lui Faraon” (Geneza 37:36).
R: Răspunsul ar trebui să fie evident. Ceilalți fii ai lui Iacov nu s-au dus în Egipt, unde locuia Potifar, în acel moment. Ei l-au vândut pe Iosif direct ismaeliților, care l-au vândut lui Potifar. Ismaeliții nu-l voiau pe Iosif ca sclav; ei erau doar transportatorii care l-au vândut lui Potifar.

Întrebarea 54: Cine l-a adus pe Iosif în Egipt?
(a) Ismaeliții l-au cumpărat pe Iosif și apoi „l-au dus pe Iosif în Egipt” (Geneza 37:25, 27).
(b) „Madianiții îl vânduseră în Egipt” (Geneza 37:36).
(c) Iosif le-a spus fraților săi: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care voi
v-ați vândut în Egipt” (Geneza 45:4).

R: Deși atât „midianiții”, cât și „ismaeliții” ar putea fi o eroare de transcriere, există o altă explicație. Midianiții și ismaeliții nu erau separați unii de alții, iar cele două denumiri erau folosite în mod interschimbabil. Chiar și astăzi, arabii provin din veri ai canaaniților care locuiau în Bahrain și din alte popoare semitice și hamitice, precum și din alți strămoși care nu descindeau din Ismael. Când arabii spun că provin din Ismael, există și un sâmbure de adevăr în aceasta, deoarece toate aceste popoare s-au înrudit prin căsătorii. De asemenea, Avraam a mai avut șapte fii cu Ketura, iar printre aceștia se numărau Midian, Șeba și Dedan.

În ceea ce privește punctul c), frații lui Iosif l-au vândut în Egipt în mod indirect, prin intermediul negustorilor arabi.

Întrebarea 55: Cine l-a ucis pe Goliat? (a) David (1 Samuel 17:23, 50). (b) Elhanan (2 Samuel 21:19).
R: Versiunile noastre păstrate din 2 Samuel 21:19 conțin aparent o eroare de copiere, în care a fost omisă expresia „Lahmi, fratele lui”

1 Cronici 20:5 spune că Elhanan l-a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat.

Această eroare de copiere este ușor de identificat, conform cărții „Hard Sayings of the Bible”, paginile 212-213, care oferă o analiză completă în limba ebraică.

Întrebarea 56: Cine l-a ucis pe Saul? (a) „Saul și-a luat propria sabie și s-a aruncat asupra ei... Astfel, Saul
a murit...” (1 Samuel 31:4-6). (b) Un amalecit l-a ucis (2 Samuel 1:1-16).

R: Saul s-a sinucis. 2 Samuel 1:1-16 nu spune că un amalecit l-a ucis pe Saul. Mai degrabă, arată că un amalecit i-a spus lui David că l-a ucis pe Saul. Amalecitul a mințit, așteptându-se la o răsplată, dar David l-a executat în schimb.

Î57: De ce Vechiul Testament [se presupune că] învață că nu există Iad, în timp ce Noul Testament învață că există? Ideea de „revelație progresivă” nu explică contradicțiile din textele biblice.
R: Vechiul Testament vorbește într-adevăr despre Iad, deși nu la fel de clar.

„Dar vei fi coborât în Șeol, în adâncurile cele mai de jos ale Groapei.” Isaia 14:15

„Cine dintre noi poate locui cu un foc mistuitor? Cine dintre noi poate locui cu flăcări veșnice?” Isaia 33:14

Groapa: Iov 33:24; Psalmul 30:9

Ezechiel 32:18-31 este o descriere detaliată a celor aflați în groapă. Se spune despre Faraon, care se află deja în groapă, că îi va vedea pe ceilalți acolo și se va mângâia văzând mulțimea lor.

Isaia 66:24 spune că viermele nu moare și focul nu se stinge pentru cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu.

În cele din urmă, cât va dura Iadul? Focul pe care Dumnezeu l-a aprins împotriva celor care Îl urăsc va arde pentru totdeauna. (Ieremia 17:4)

Întrebarea 58: De ce cea mai mare parte a Vechiului Testament învață că nu există viață de apoi (vezi, de exemplu, Eclesiastul 9:5-6), în timp ce scrierile ulterioare ale Vechiului Testament și Noul Testament susțin existența acesteia?
R: Nu învață despre o viață de apoi în mormânt, așa cum face islamul, dar învață că există o viață de apoi.

„Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii pentru viața veșnică, iar alții pentru rușine și dispreț veșnic.” Dan 12:2

„Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra viața din Șeol, căci El mă va lua cu siguranță la Sine.” Ps 49:15

„Calea vieții duce în sus pentru cel înțelept, ca să nu coboare în Șeol.” Proverbe 15:24

Iov 19:26-27 – „Chiar dacă pielea mea va fi distrusă, totuși, în trupul meu, Îl voi vedea pe Dumnezeu. Îl voi vedea cu ochii mei; ochii mei Îl vor privi, și nu ca pe un străin. Cât de mult tânjește inima mea înlăuntrul meu!”

Există un loc pentru cei din viața de apoi, Iov 26:6; Psalmul 139:8

În 2 Samuel 12:23, când David a spus că se va duce la fiul său mort, dar că fiul său nu se va întoarce la el, David a presupus că fiul său încă exista, dar nu fusese nimicit.

David a spus că va locui în Casa Domnului pentru totdeauna în Psalmul 23:6

În Psalmul 16:10, David a profețit că Dumnezeu nu va lăsa sufletul Lui [al Celui Sfânt] în Șeol.

Chiar dacă slujitorul neprihănit urma să fie ucis, el își va vedea urmașii în Isaia 53:10-11:

(citatele sunt din BSB)

Deși Vechiul Testament nu este la fel de clar ca Noul Testament, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament lipsește un alt concept: chinul oamenilor care se află încă în trupurile lor în descompunere în cimitir, conform teologiei musulmane. Ne cerem scuze pentru lungimea secțiunii următoare, dar aceasta este necesară pentru a stabili în mod adecvat acest aspect în teologia musulmană.

Chinul mormântului este un fapt. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1311, p. 199

Oamenii se află mai întâi în mormânt. Apoi merg în Rai sau în Iad. Ibn-i-Majah, vol. 5, nr. 4268, p. 500, 501

Toți musulmanii, cu excepția martirilor, sunt judecați în mormintele lor. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2057, p. 533; Bukhari, vol. 1, nr. 184, p. 126

Există o anumită pedeapsă pentru musulmani în mormintele lor. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2066, p. 536

Trupurile profeților sunt vii în mormintele lor și pot auzi. Abu Dawud, vol. 1, nota de subsol 514, p. 269

Într-o noapte, Mohammed l-a văzut pe Moise rugându-se în mormântul său. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1637, p. 1640

Musulmanii, în mormintele lor, aud zgomotul pașilor oamenilor. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2054-2055, p. 531-532

Necredincioșii sunt pedepsiți în mormintele lor dacă familiile lor plâng după ei. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1851-1862, p. 477-451

Mohammed a auzit doi morți fiind chinuiți în mormintele lor. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2072A, vol. 2, nr. 2072B, p. 539

O femeie evreică a murit, iar Mohammed a spus că jalea rudelor ei o chinuia în mormânt. Ibn-i-Majah, vol. 2, nr. 1595, p. 446

Evreii sunt torturați în mormintele lor. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2063, p. 535

O evreică ar fi spus că oamenii erau torturați în mormânt pentru că se murdăreau cu urină. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1348, p. 217

O persoană a fost torturată în mormânt pentru că s-a murdărit cu urină. Bukhari, vol. 1, nr. 215, 217, p. 141, 142; Ibn-i-Majah, vol. 1, nr. 347-349, p. 198-199

Un evreu care le-a interzis celorlalți evrei să se taie în locul unde a căzut urina a fost pedepsit în mormânt. Abu Dawud, vol. 1, nr. 22, p. 6

Faptul că Mohammed a pus o crenguță proaspătă pe un mormânt poate aduce beneficii morților necredincioși. Sahih Muslim, vol. 1, nr. 575, 576 și nota de subsol 496, p. 171-172

Chiar și Mohammed a căutat refugiu de chinurile mormântului. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2065, p. 535; vol. 2, nr. 2069, p. 537; vol. 2, nr. 2071, p. 538

„… ea îl auzise pe Profet căutându-și adăpost la Allah împotriva pedepsei din mormânt.” Bukhari, vol. 2, nr. 458, p. 258.

O evreică i-a spus fie lui Mahomed, fie unui bărbat musulman că vor fi judecați în mormânt. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 2068, p. 537

O femeie evreică i-a spus lui Mohammed: „Fie ca Allah să te ferească de chinurile mormântului.” După aceea, Mohammed s-a rugat să fie ferit de chinurile mormântului. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1479, p. 281-282

Mohammed a tremurat la gândul chinului său din mormânt. Sahih Muslim, vol. 1, nr. 1214, p. 290

Fie ca Allah să te ferească de chinurile mormântului. Sahih Muslim, vol. 2, nr. 1973, p. 428

La Banu al-Najjar, musulmanii au preluat controlul asupra pământului și au dezgropat mormintele necredincioșilor în căutarea comorilor. Abu Dawud, vol. 1, nr. 454, p. 118

Mormintele politeiștilor au fost dezgropate, iar locul a fost folosit pentru construirea unei moschei. Sunan Nasa’i, vol. 1, nr. 705, p. 444-445

Presupusul miracol al lui Mahomed, care a indicat ce mormânt să fie dezgropat pentru a obține comori. De asemenea, este permis musulmanilor să dezgroape mormintele ne-musulmanilor dacă vor obține vreun beneficiu din aceasta. Abu Dawud, vol. 2, nr. 3082 și nota de subsol 2556, p. 878

Întrebarea 59: De ce spune Biserica că Dumnezeu nu este autorul confuziei (1 Corinteni 14:33), când multe pasaje biblice contrazic categoric acest lucru? Vezi Geneza 11:9; Exodul 14:24 și 23:27; Deuteronomul 7:23 și 28:20, 28; Iosua 10:10.
R: Deși cuvântul grecesc din 1 Corinteni 14:33 nu are aceeași gamă de semnificații ca și cuvântul din Vechiul Testament, există o explicație mult mai simplă. Trebuie să se ia în considerare contextul versetului, ceea ce înseamnă, cel puțin, citirea câtorva versete înainte și după versetele în cauză. 1 Corinteni 14:33 se referă la adunările bisericești ale credincioșilor. Acest lucru nu se aplică celor care s-au împotrivit lui Dumnezeu la Turnul Babel, armatei egiptene care îl urmărea pe Moise și dușmanilor israeliților.

Întrebarea 60: Era Dumnezeu cunoscut sub numele de Yahweh înainte de Moise (Exodul 6:3), sau nu era (Geneza 4:26, 5:29, 9:24, 22:14, 27:20, 27:27, 28:20-21)?
R: Mai întâi, o observație care nu face parte din răspuns, iar apoi răspunsul propriu-zis. Pe de o parte, întrucât Moise a scris Geneza în timpul său, nu al lui Iacov, Moise putea folosi orice nume dorea. De exemplu, oamenii scriu în mod corect că Columb a descoperit America, chiar dacă Columb nu cunoștea numele „America”. A se vedea When Critics Ask, p. 68-69, pentru mai multe informații. Acest lucru explică în sine toate cazurile, cu excepția a 53 de pasaje, care sunt citate directe sau similare.

Răspunsul este că Exodul 6:3 nu spune că aceștia nu erau cunoscuți de Avraam, Isaac și Iacov.

În al doilea rând, (Acest lucru elimină 5 dintre cele 53 de pasaje.)

Exodul nu spune că ei nu cunoșteau numele divin al lui Dumnezeu. Spune doar: „M-am arătat… dar prin numele Meu, DOMNUL [Yahweh], nu M-am făcut cunoscut lor.” Deși Dumnezeu le-a vorbit sau li s-a arătat lui Avraam, Isaac și Iacov de cel puțin (8, 1, 6) 15 ori, El nu li s-a arătat niciodată acestor oameni într-un mod special asociat cu Numele Său divin, așa cum i s-a arătat lui Moise. De fapt, când Iacov a cerut un nume după lupta din Geneza 32:29, i s-a evitat în mod deliberat să i se răspundă.

Întrebarea 61: A fost Legea dată de Yahweh perfectă (Psalmul 19:7) sau nu a fost (Evrei 8:6-?
R: David a spus că Legea lui Dumnezeu era perfectă pentru că era bună și reprezenta voia lui Dumnezeu. Evrei 8:6- NU spune că lipsea ceva din ceea ce Legea poruncea să se facă (și să nu se facă). Mai degrabă, Evrei arată că Legii îi lipsea puterea de a schimba inima omului. Era bine că preoții aduceau jertfe, dar neputința Legii era simbolizată de faptul că ei trebuiau să aducă jertfele iar și iar.

Întrebarea 62: De ce nu pot fi [presupus] armonizate cele șase relatări ale învierii? (vezi
Matei 28, Marcu 16, Luca 24, Ioan 20-21, Faptele Apostolilor 1:3-12, 1 Corinteni 15:3-8.) Pavel spune că, fără înviere, credința creștină este în zadar (1 Corinteni 15:14). Cum ar putea relatările biblice să fie în contradicție cu privire la o narațiune atât de importantă?

R: Nu este nevoie ca ele să fie „conciliate”, deoarece se potrivesc deja perfect. Iată o secvență a acestor 25 de evenimente. Numerele se referă la evenimente care trebuie să se desfășoare într-o anumită ordine, iar literele precum a, b, c se referă la evenimente care ar putea avea loc în orice ordine. Cuvintele scrise cu caractere aldine indică repere de timp, ordine și locație.

După ce Isus a înviat din morți: Mt 28, Mc 16, Lc 24, In 20-21

————————————————————

R1a. Când s-a sfârșit Sabatul, Maria Magdalena, cealaltă Maria [mama lui Iacov], Salomeea și femeile au pornit spre mormânt. Mt 28:1b; Mc 16:1-3; Lc 24:1; In 20:1

R2a. A avut loc un cutremur în timp ce îngerul a dat la o parte piatra. Gărzile au rămas ca și morți. Mt 28:2-4

R2b. Îngerul a dat la o parte piatra. Mc 16:4; Lc 24:2

R1b. Nu s-a găsit niciun trup, iar doi „bărbați” le vorbesc femeilor. Lc 24:3-8; In 20:2

R3. În dimineața în care Isus a înviat, un înger le apare femeilor și le spune să le transmită ucenicilor să meargă în Galileea. Mt 28:5-7; Mc 16:5-8

R4a. În timp ce femeile se grăbeau să se întoarcă, Isus le apare și lor și le spune să le transmită ucenicilor să meargă în Galileea. Mt 28:8-10

R4b1. Când femeile s-au întors de la mormânt, ucenicii nu le-au crezut. Lc 24:9-11

R4b2. Petru și Ioan aleargă spre mormânt; Ioan ajunge primul. Lc 24:12; In 20:3-9

R4b3. Apoi ucenicii se întorc la casele lor [din Ierusalim]. Ioan 20:10

R4c. Paznicii le spun preoților; preoții îi mituiesc. Mt 28:11-15

R4d. În timp ce Maria plângea, doi bărbați, iar apoi Isus, i se arată Mariei Magdalena. Mc 16:9-11; Ioan 20:11-18

R5. În aceeași zi, pe drumul spre Emaus, Isus se arată celor doi ucenici (care nu făceau parte din cei unsprezece ucenici). El rămâne cu ei până seara. Mc 16:12; Lc 24:13-29

R6. Imediat, cei doi ucenici s-au grăbit înapoi la Ierusalim (aflat la 7 mile distanță) și le-au spus celor 11 ucenici. Mc 16:13; Lc 24:33-35

R7. La Ierusalim, în seara aceleiași zile în care Isus a înviat, în timp ce cei doi vorbeau cu ucenicii, Isus li se arată, pentru prima dată, celor zece ucenici. Ioan 20:19-23

R8. Ceilalți ucenici îi spun lui Toma că L-au văzut pe Isus. Ioan 20:25

R9. Opt zile mai târziu, Isus Se arată, pentru a doua oară, celor unsprezece ucenici, inclusiv lui Toma. Mc 16:14; In 20:19,26-31

R10. Isus li se arată (pentru a treia oară) lângă Marea Tiberiadei [Galileea]. Ei prind 153 de pești. Mt 28:19-20; Ioan 21:1-14.

R11. De trei ori, Isus îl întreabă pe Petru dacă îl iubește. Ioan 21:15-23

R12. În Galileea, Isus le apare ucenicilor și le dă marea poruncă. Mt 28:16-20; Mc 16:15-18

R13. Se întorc la Ierusalim, rămânând fie acolo, fie în Betania, o suburbie a orașului.

R14. În timp ce mâncau, Isus le-a poruncit să rămână în Ierusalim până când vor primi puterea de sus (Lc 24:49; Faptele Apostolilor 1:4). Ei s-au supus acestei porunci. Lc 24:52

R15. Isus îi conduce la Betania, o suburbie a Ierusalimului situată pe versantul Muntelui Măslinilor. Lc 24:50

R16. La patruzeci de zile după înviere (Faptele Apostolilor 1:3), Isus se înalță la Cer în nori. Marcu 16:19; Luca 24:50-51; Faptele Apostolilor 1:9-11

R17a1. Întorcându-se la Ierusalim, apostolii rămân în templu. Lc 24:52-53

R17b. Cei 11 apostoli îl aleg pe Matia pentru a-l înlocui pe Iuda. Faptele Apostolilor 1:15-26

R18. La Ierusalim, de Rusalii (la 50 de zile după Paște), apostolii sunt umpluți de Duhul Sfânt. Faptele Apostolilor 2

R19. După aceasta, apostolii călătoresc liber. Marcu 16:20

Î63: De ce au fost uimiți ucenicii de învierea lui Isus, după ce El le spusese în repetate rânduri să se aștepte la aceasta? (vezi Matei 16:21, 17:22-23, 20:17-19, Marcu 9:31, 10:34, Luca 9:22, 18:33). Un înger chiar le-a reamintit femeilor că Isus le spusese despre învierea Sa iminentă (Luca 24:6-7). Cum se face că femeile și-au amintit cuvintele Lui (Luca 24), dar ucenicii nu (Ioan 20:9, Luca 24:12)? Chiar și dușmanii lui Isus își aminteau că El prezisese că va învia (Matei 27:63).
R: Dacă aș fi fost un ucenic căruia i s-ar fi spus acest lucru, cu siguranță nu aș fi rămas indiferent la vederea lui Isus înviat din morți. Nu ai fi și tu uimit?

Î64: De ce Isus [se spune că] propovăduiește mântuirea prin fapte în evangheliile sinoptice, în timp ce Ioan îl prezintă propovăduind mântuirea prin credință?
R: Luca face exact CONTRARIUL predării mântuirii prin fapte în pilda fiului risipitor din Luca 15:11-32. Matei nu numai că ne învață că este vorba de generozitatea lui Dumnezeu, nu de faptele noastre, în Matei 20:1-16 (pilda muncitorilor din vie). Isus face, de asemenea, ceva mai subtil în Matei. În Matei 5-6, Isus spune că, dacă ai vrea să trăiești perfect, iată ce trebuie să faci. După ce ucenicii întreabă: „Atunci cine poate fi mântuit?”, Isus arată mântuirea prin iertarea lui Dumnezeu. Matei învață mântuirea prin har în Matei 9:12; 18:23-35 etc. Deoarece „Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți ”, aceasta nu poate fi mântuirea pentru cei care o merită, întrucât Isus trebuie să ne răscumpere.

La fel ca în răspunsul următor, Ioan 14:15-24 ne învață că cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu Îl vor asculta. Cu toate acestea, nici Ioan, nici celelalte evanghelii nu spun că ascultarea sau faptele noastre sunt o sursă sau o cauză a mântuirii noastre.

Î65: De ce nu ne învață Ioan în Evanghelia sa că este necesar să ne pocăim de păcatele noastre, având în vedere că el afirmă că Evanghelia sa a fost scrisă tocmai cu scopul de a le arăta oamenilor cum să fie mântuiți (Ioan 20:31)?
R: Chiar mai mult decât celelalte evanghelii, Evanghelia după Ioan ne învață că, dacă îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, îl vei asculta. Cel care nu-L iubește pe Dumnezeu nu-L va asculta (Ioan 14:15-24). Diferiti autori au folosit cuvinte diferite pentru a transmite același mesaj.

Î66: De ce natura și practicarea celor două sacramente – botezul și Cina Domnului – sunt lăsate ambigue în Biblie și constituie o cauză de discordie între biserici?
R: Presupun că este cam ca atunci când citesc comentariile unor teologi musulmani care spun că circumcizia femeilor, orele de rugăciune și condițiile pentru divorț sunt subiecte de dezbatere între școlile islamului sunnit, deoarece nu sunt definite în Coran.

Botezul devine clar odată ce înțelegi semnificația din spatele lui. Botezul are loc atunci când o persoană devine parte din familia lui Dumnezeu. Unii oameni consideră că o persoană face parte din familia lui Dumnezeu prin nașterea din părinți umani. Alții (inclusiv eu) spun că acest lucru se dovedește atunci când oamenii cred. Cei din prima categorie au însă o contradicție inerentă. Ei trebuie să facă distincția între cei care cred și fac parte din familia lui Dumnezeu, biserica invizibilă, și cei care nu cred și care, într-un mod ciudat, fac totuși parte din familia lui Dumnezeu, biserica invizibilă. Cina Domnului se săvârșește în amintirea lui Isus și a jertfei Sale, potrivit lui Isus. Biserica Catolică a învățat, de asemenea, că pâinea și vinul se transformă efectiv în trup și sânge (iar luteranismul a preluat această credință într-o formă modificată). Neînțelegând metafora lui Isus, ei trebuie să creadă că, la Cina cea de Taină originală, Isus a avut două trupuri diferite în aceeași încăpere, în același timp. Astfel, lucrurile sunt clare pentru cei care nu au presupuneri suplimentare.

Întrebarea 67: De ce s-au simțit liberi scriitorii Noului Testament să citeze greșit și să interpreteze eronat Vechiul Testament și să amestece versetele? (vezi Matei 3:3 comparativ cu Isaia 40:3; Matei 12:17-21 comparativ cu Isaia 42:1-4; Matei 13:35 comparativ cu Psalmul 78:1-3; Faptele Apostolilor 2:16-21 față de Ioel 2:28-32; Faptele Apostolilor 7:43 comparativ cu Amos 5:25-27; Romani 3:4 comparativ cu Psalmul 51:4; Romani 9:33 comparativ cu Isaia 28:16 și 8:14; Romani 10:6-8 comparativ cu Deuteronomul 30:12-14; Romani 11:9-10 comparativ cu Psalmul 69:22-23; Romani 11:26-27 comparativ cu Isaia 59:20-21; 1 Corinteni 2:9 comparativ cu Isaia 64:4; 1 Corinteni 3:20 comparativ cu Psalmul 94:11; 1 Corinteni 15:54-55 comparativ cu Isaia 25:8 și Osea 13:14. )
R: Parafrazarea nu înseamnă citarea greșită. Uneori, era posibil ca aceștia să aibă obiceiul de a înlănțui versete și de a face referire doar la sursa cea mai cunoscută. Aceasta nu era doar o practică a lor, ci o practică „midrașică” a evreilor. Evanghelia după Matei era un , probabil scrisă în primul rând pentru un public evreu, iar Matei folosea stilurile literare cu care aceștia se simțeau familiarizați. Alți scriitori au folosit stilurile literare evreiești într-o măsură mai mică, iar, desigur, Pavel fusese format ca fariseu.

Î68: De ce au folosit autorii evangheliilor Septuaginta, o traducere inferioară a Vechiului Testament? (Matei 3:3; Luca 4:17-21; Faptele Apostolilor 7:43; Faptele Apostolilor 15:17; Romani 10:11) Oare Duhul Sfânt nu i-a inspirat cu textul ebraic mai precis, cel acceptat astăzi?
R: Manuscrisele de la Marea Moartă au arătat că, uneori, Septuaginta era mai apropiată de textul antic decât textul masoretic, deși textul masoretic era mai apropiat în majoritatea cazurilor. Celelalte cărți au fost scrise în greacă, iar autorii foloseau adesea Septuaginta greacă. Totuși, ceea ce contează este sensul, nu cuvintele exacte. Apropo, astăzi nu acceptăm orbește textul masoretic. Chiar dacă este destul de bun, am acorda o importanță mai mare sulurilor de la Marea Moartă. Doar că, în majoritatea cazurilor, nu există o diferență semnificativă.

Î69: De ce au scos Matei și Petru pasaje din Vechiul Testament din context pentru a le transforma în profeții, când autorul Vechiului Testament nu le-a indicat niciodată ca fiind profetice (Faptele Apostolilor 1:20 față de Psalmul 69:25, de exemplu)?
R: Faptele Apostolilor 1:20 se referă la cel care l-a trădat și l-a persecutat pe cel ales de Dumnezeu. Psalmul 69:25 poate fi o referință generală la toți cei care persecută poporul lui Dumnezeu. Așadar, Psalmul 69:25 se poate aplica multora dintre cei care persecută poporul lui Dumnezeu.

Î70: De ce a făcut Marcu [presupus] o referință eronată la un profet din Vechiul Testament (Marcu 1:2)? (Această referință eronată se găsește în textul critic, dar nu și în Textus Receptus, ceea ce ilustrează faptul că Biserica primară era dispusă să corecteze Sfintele Scripturi pentru a elimina dificultățile.) Cum putem avea încredere în Marcu să ne explice profețiile din Vechiul Testament dacă el greșește chiar și în privința sursei?
R: Pe de o parte, Marcu 1:2-3 provine de fapt din doi profeți, Maleahi 3:1 și Isaia 40:3, și este menționat doar profetul mai cunoscut, și anume Isaia.

Pe de altă parte, aceasta nu este o problemă legată de „Textus Receptus”, deoarece, deși multe manuscrise timpurii îl menționează pe Isaia pe nume, altele nu o fac. În special, familia de manuscrise bizantine, precum și Alexandrinus, copta bohairică originală, etiopica, armeană și altele nu îl menționează pe Isaia.

Î71: De ce îl citează Iuda pe Enoh, din Cartea lui Enoh (care nu face parte din canon), ca pe o profeție (Iuda 14-15)? Oare Duhul Sfânt nu l-a inspirat pe Iuda cu privire la faptul că Cartea lui Enoh nu urma să fie acceptată în canon?
R: Iuda nu a spus că citează Cartea lui Enoh; ci a spus că îl citează pe omul Enoh. Cartea lui Enoh este un amestec de adevăr și eroare. Este, de asemenea, o carte compusă, alcătuită din cel puțin cinci părți. Acest citat provine din prima și, d , cea mai veche parte a cărții. Dacă Enoh a spus într-adevăr acest lucru, faptul că acest citat se află într-o carte compusă nu diminuează adevărul profeției.

Î72: De ce Matei 2:23 citează o profeție inexistentă din Vechiul Testament? A folosit și Matei scrieri necanonice?
R: Matei spune: „El va fi numit Nazarinean”. Vechiul Testament (la fel ca Coranul) a fost scris inițial fără consoane, iar cuvintele „nazareean” și „lăstar” sunt identice în ebraică fără vocale. Isus a fost profețit ca fiind lăstarul în Vechiul Testament în Isaia 11:1, Ieremia 23:5, 33:5 și, probabil, Zaharia 6:12. Zaharia 3:8 este, de asemenea, foarte interesant.

Î73: De ce îi atribuie Matei lui Ieremia o citare despre câmpul olarului, când Ieremia nu conține un astfel de pasaj, iar cel mai apropiat din Vechiul Testament se găsește la Zaharia (Matei 27:9-10; Zaharia 11:12)?
R: Mai întâi, ce spun versetele, iar apoi câteva răspunsuri.

Matei 27:9-10 spune: a) 30 de arginți, b) stabiliți de poporul lui Israel, c) au folosit arginții pentru a cumpăra câmpul olarului, d) așa cum mi-a poruncit Domnul.

Zaharia 11:12-13 menționează: a) 30 de arginți, b) stabiliți de cei care l-au plătit, c) aruncați olarului. Nu se menționează nimic despre câmp, nici despre faptul că așa i-a poruncit Domnul.

Ieremia 32:6-8 menționează cumpărarea câmpului, așa cum i-a poruncit Domnul.

Creștinii au cel puțin patru răspunsuri.

Eroare de copiere în cazul lui Zaharia – Este posibil să fi fost vorba de o eroare a copistului în cazul lui Zaharia. (Așa credea Ioan Calvin.) De fapt, deși Calvin nu ar fi putut ști acest lucru pe vremea sa, unele manuscrise grecești menționează într-adevăr numele lui Zaharia în locul celui al lui Ieremia, iar în altele nu apare niciunul dintre cele două nume.

Eroare de traducere: Papias, un discipol al apostolului Ioan, menționează că Matei și-a scris inițial Evanghelia în ebraică. Dacă acest lucru este adevărat și a fost tradusă în greacă, este posibil ca acest detaliu să fi fost modificat atunci.

O profeție neînregistrată a lui Ieremia. Chiar Zaharia 1:4 citează din Ieremia 18:11. Zaharia 7:7 menționează că el rostește cuvintele profeților din trecut. Lucrarea „Dificultăți în Biblie”, p. 139, menționează acest lucru.

Un lanț de mărturii: O practică midrașică consta în citarea diferitelor profeții și corelarea lor între ele. Nu numai că aceasta ar putea fi ceea ce se numește un „lanț de mărturii”, dar nu este nici fără precedent, întrucât Marcu 1:1 este, probabil, tot un lanț de mărturii.

Întrebarea 74: De ce nu a fost Tirul distrus de Nabucodonosor, așa cum a profețit Ezechiel (Ezechiel 26)? Când a fost distrusă de Alexandru cel Mare, de ce nu a rămas pustie, așa cum profețise Ezechiel? (vezi Ezechiel 26:14, 27:36, 28:19; Wallace B. Fleming, The History of Tyre, Columbia University Press, 1915, p. 64).
R: Orașul Tir de pe continent a fost complet distrus de Nabucodonosor. Cu toate acestea, în timpul asediului de 13 ani, locuitorii Tirului au reconstruit orașul pe o insulă situată vizavi de continent. De aceea a apărut paradoxul că, deși Nabucodonosor urma să cucerească orașul, Ezechiel 29:17-18 spune că Nabucodonosor nu va obține nicio răsplată din pradă.

Orașul insular a fost distrus mai târziu de Alexandru cel Mare, iar orașul nu a mai fost reconstruit niciodată. Pe el s-au întins plase de pescuit și, de fapt, chiar mai târziu, insula a dispărut, fiind înlocuită de o peninsulă a cărei bază era digul construit de Alexandru.

Î75: Cum se poate ca Isaia să fi profețit o distrugere temporară a Tirului, în timp ce Ezechiel a profețit o distrugere permanentă (Ezechiel 26:14,21; 27:36; 28:19 față de Isaia 23:13-1)?
R: Pentru că au existat mai multe distrugeri ale Tirului și, în cele din urmă, au existat două locații ale Tirului. În Isaia s-a profețit (și s-a împlinit) că

distrugerea temporară a orașului Tir de pe continent sub domnia lui Nabucodonosor. Observați detaliile din Isaia 28:19.

Ezechiel 26:3-14 are o structură chiastică, cu câteva excepții. Într-un chiasm perfect, fiecare idee este prezentată în paralel, într-o formă simetrică. Schimbările de pronume în ebraică sunt importante aici.

Ezechiel 26:3 Multe națiuni vor veni împotriva Tirului

...Ezechiel 26:4 Ele vor distruge zidurile și turnurile Tirului.

… Ezechiel 26:4,5 Eu [Dumnezeu] voi face din Tir o stâncă goală, un loc unde se întind plasele de pescuit.

……Ezechiel 26:6 Așezările ei de pe uscat vor fi jefuite.

……..Ezechiel 26:7 Nebucadnețar al Babilonului va veni împotriva Tirului

……Ezechiel 26:8 El [Nebucadnețar] va jefui așezările voastre de pe uscat.

..Ezechiel 26:8,9 El va dărâma zidurile și turnurile

..Ezechiel 26:10,11 Caii lui vor intra pe porțile Tirului și vor ucide o parte din popor.

Ezechiel 26:12 Vor jefui bogățiile și vor prăda. Vor dărâma zidurile tale și vor arunca dărâmăturile în mare.

Ezechiel 26:13 Eu [Dumnezeu] voi pune capăt cântecelor lor.

…Ezechiel 26:14 Eu [Dumnezeu] voi transforma Tirul într-o stâncă goală, un loc unde se întind plasele de pescuit.

Ca o notă marginală, Septuaginta a păstrat corect pronumele până la versetul 12. Ulterior, a folosit „el” acolo unde ar fi trebuit să folosească „ei” de două ori și „Eu” [Dumnezeu] o dată.

2. Ce a fost profețit:

Profeția are trei părți: multe națiuni („ei”), Dumnezeu („Eu”) și Nebucadnețar („el”).

Multe națiuni vor veni, vor jefui Tirul, vor distruge zidurile lui și vor arunca dărâmăturile în mare.

Dumnezeu va transforma Tirul într-o stâncă goală, un loc unde se vor întinde plase de pescuit, și va pune capăt cântecelor lor (cultura tiriană).

Nebucadnețar va veni, va jefui orașul de pe continent, va distruge zidurile și turnurile și va ucide o parte din populație.

3. Ce nu a fost profețit:

Nu se menționează nicăieri că Nebucadnețar va face ceva insulei, nici ce națiune va folosi Dumnezeu pentru a transforma insula într-un loc de întins plasele de pescuit. Multe națiuni – „ei” – au fost cele care au jefuit, în timp ce Nebucadnețar a cucerit doar așezările de pe continent.

4. Ce s-a întâmplat:

Asirienii, înainte de profeția lui Ezechiel, au încercat fără succes să cucerească orașul de pe continent în anii 726/724 î.Hr., timp de cinci ani. Au încercat din nou și au eșuat în anul 664 î.Hr.

Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a asediat Tirul timp de 13 ani, între 586/585 și 573 î.Hr. Ei au reușit să distrugă orașul de pe continent. Cu toate acestea, tirienii din Vechiul Tir s-au mutat în Noul Tir, care exista deja pe insulă (cu o lățime de 700-750 de metri), situată vizavi de orașul de pe continent. Flota tiriană i-a împiedicat pe babilonieni să atace orașul de pe insulă.

Alexandru cel Macedonean a cucerit orașul de pe continent și a folosit dărâmăturile pentru a construi un dig (pod terestru artificial) lat de 200 de picioare (60 de metri) și lung de o jumătate de milă (600-750 de metri), care făcea legătura cu orașul de pe insulă; după șapte luni, în anul 332 î.Hr., a cucerit orașul de pe insulă. Enciclopedia Britannica menționează că, pentru cucerirea Tirului, el a folosit nave din numeroase națiuni: Sidon, Cipru, Rodos, Mallus, Soli, Licia și, desigur, Macedonia. Armata lui Alexandru a ucis inițial 8.000 de oameni, a răstignit ulterior 2.000 și i-a transformat în sclavi pe cei 30.000 rămași. („Anchor Bible Dictionary”, vol. 6, p. 687, menționează că 6.000 au fost uciși la început, 2.000 crucificați ulterior, 30.000 vânduți ca sclavi și 15.000 salvați de sidonieni.)

A se vedea „Enciclopedia dificultăților biblice”, pp. 276-278, și „Comentariul cunoașterii biblice: Vechiul Testament”, p. 1279, pentru mai multe detalii privind folosirea pronumelor „el”/„ei” care indică distrugerea în două etape. Cartea „735 de întrebări biblice derutante și răspunsurile lor”, p. 187, ne reamintește că elementul temporal al celor două etape nu a fost specificat. A se vedea, de asemenea, „Când criticii întreabă”, p. 287, pentru mai multe informații.

Î76: De ce nu a existat o perioadă de 40 de ani în istoria Egiptului în care întreaga țară să fi fost lipsită de oameni și animale, așa cum a fost profețit în Ezechiel 29:11-12?
R: Ezechiel 29:11-12 spune doar că Egiptul, de la Migdol până la Asuan, vizavi de Insula Elefantina și (la granița cu Cuș), va fi pustiu timp de 40 de ani. Migdol se află probabil în Delta Nilului. Nu dispunem de documente din Egipt din perioada cuceririi babiloniene (568 î.Hr.) până după cucerirea Babilonului de către persani în 539 î.Hr. În general, persanii permiteau popoarelor exilate să se întoarcă pe pământurile lor. Pentru mai multe informații, consultați „The Expositor’s Bible Commentary”, vol. 6, pp. 891-892.

Î77: Când Adam și Eva au mâncat fructul interzis, de ce a mințit Dumnezeu cu privire la consecințe (Geneza 2:17) (unele traduceri moderne atenuează afirmația lui Yahweh că Adam va muri „în acea zi”, ascunzând astfel problema), în timp ce șarpele a spus adevărul (Geneza 3:5, 22)?
R: Când a început procesul de condamnare și de moarte? A început în acea zi, când au mâncat din fructul interzis. Apropo, teologia ortodoxă sunnită spune, de asemenea, că Adam și Eva nu au murit în acea zi, dar păcatul lor a avut efecte pe termen lung asupra lor și a copiilor lor.

„Ceea ce v-a alungat din Paradis a fost păcatul tatălui vostru, Adam.” Sahih Muslim 1:380, p. 132

Păcatul originar atribuit lui Adam, menționând închinarea la alții în afară de Allah și uciderea. Bukhari, vol. 4, nr. 551-552, p. 347-348

Adam poartă o parte din responsabilitate pentru fiecare suflet ucis pe nedrept. al-Tabari, vol. 1, p. 315

Eva era inițial inteligentă; Allah a făcut-o proastă după cădere. al-Tabari, vol. 1, p. 280, 281

Pe de altă parte, în rai, Adam s-a certat cu Moise, susținând că nu era vinovat pentru căderea omului, deoarece Dumnezeu predestinase acest lucru. Așadar, în rai, Adam dădea vina pe Dumnezeu! Bukhari, vol. 8, nr. 611, p. 399; vol. 9, nr. 606, p. 448-4499; Sahih Muslim, vol. 4, nr. 6411, 6412, p. 1396; Ibn-i-Majah, vol. 1, nr. 80, p. 47-48; Abu Dawud, vol. 3, nr. 4684-4686, p. 1317-1318

Adam nu l-a ascultat pe Dumnezeu și a mâncat din pom. Bukhari, vol. 6, nr. 236, p. 199; al-Tabari, vol. 1, p. 275

Totuși, pocăința lui Adam a fost acceptată. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1433, p. 259

Î78: De ce nu a fost condamnat Lot pentru că și-a dat fiicele ca să fie abuzate de bărbații din Sodoma (Geneza 19:8)? De fapt, Biblia îl numește drept (2 Petru 2:7)!

R: Lot locuia în Sodoma de multă vreme și probabil știa că bărbații aceia nu ar fi dorit în niciun caz să se apropie de fiicele sale (care erau deja căsătorite cu oameni din Sodoma). Probabil că Lot încerca să-i țină pe loc. Totuși, acest lucru nu justifică oferta sa. Cred că era un om disperat în acel moment, iar sentimentul său de disperare l-a determinat să păcătuiască în loc să se încreadă în Dumnezeu atunci. Lot nu era fără păcat, dar, în general, a dus o viață neprihănită, și cred că s-a pocăit și a fost iertat pentru aceasta.

Biblia nu aprobă acțiunea lui Lot de aici; ea doar o consemnează. Dacă Biblia ar fi doar „propagandă”, te-ai aștepta ca ea să consemneze doar lucrurile pozitive și să nu menționeze niciodată nimic negativ. Totuși, Biblia nu este propagandă, ci Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, și vorbește sincer despre viețile oamenilor, cu toate defectele lor.

Î79: Cum pot creștinii să afirme că garanția libertății religioase din Primul Amendament se bazează pe etica iudeo-creștină, când Deuteronomul 13:6-10 și 17:2-7 contrazic categoric acest lucru?
R: S-ar putea să ai dreptate aici. Deuteronomul 13:6-10 și 17:2-7 se încadrau în contextul teocrației Vechiului Testament. Noul Testament nu menționează nicio constrângere, dar nu este corect să spunem că această garanție specifică reprezintă o etică iudeo-creștină.

Întrebarea 80: Cum poate fi faptul de a fi sfâșiat de un urs o pedeapsă justă pentru jigniri (2 Regi 2:23-24)? Nu contrazice aceasta propriul edict al lui Dumnezeu, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”?
R: Nu, există patru puncte de luat în considerare în răspuns.

1. Elisei nu a contrazis porunca lui Dumnezeu, deoarece Elisei nu a ucis pe nimeni. Nu Elisei, ci Dumnezeu a trimis urșii să ucidă banda de tineri care l-au provocat pe profet.

2. Cuvântul ebraic pentru „tânăr” poate însemna aici persoane cu vârsta de până la aproximativ 20 de ani. Iosif era un „tânăr” în Geneza 37:2, la fel ca soldații din armata lui Avram din Geneza 14:25.

3. Bandele de tineri puteau fi violente pe atunci, la fel ca și astăzi.

4. Dar, din moment ce ai adus în discuție o carte sfântă care sancționează o crimă, s-ar putea să vrei să te uiți la povestea lui al-Khidr/Khadr din Sura 18:63-82. El era un ucigaș, menționat ca făcând ceea ce trebuia, care era mai înțelept decât Moise, conform lui Bukhari, vol. 1:124, p. 92, și lui Abu Dawud, vol. 3, nr. 4688-4690, p. 1319.

Întrebarea 81: De ce Moise, Ezra, Isus și Pavel ar fi [presupus] în dezacord cu privire la căsătorie și divorț? Moise a permis divorțul, Isus l-a interzis și totuși l-a permis, Pavel l-a permis, iar Ezra chiar l-a poruncit pentru a-L împăca pe Dumnezeu (Ezra 10). Cum ar trebui un creștin sincer să știe ce să facă în această privință?
R: Permiteți-mi să pun o întrebare foarte asemănătoare, în termeni pe care musulmanii îi înțeleg, și apoi să răspund la întrebarea referitoare la Biblie. De ce a fost Mahomed în dezacord cu Mahomed în privința căsătoriei temporare (mu’tah)? Mahomed a permis căsătoria temporară, adică o căsătorie care se încheia automat după o anumită perioadă de timp, cum ar fi o săptămână, o lună etc. Apoi, Mahomed (aparent într-un mod nu foarte clar) a interzis căsătoria temporară la Khaibar. (Bukhari, vol. 5, cartea 59, nr. 527, p. 372; 7:50, 52, p. 36, 37; Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1961, 1963, p. 180, 182). Se pare că acest lucru nu a fost foarte clar, deoarece șiiții și unii sunniți încă mai cred că căsătoria temporară este acceptabilă astăzi.

În ceea ce privește Biblia, de ce să punem întrebări la care Isus a răspuns deja? Isus a interzis divorțul (cu excepția cazurilor de infidelitate) și a spus că această regulă a fost modificată față de Vechiul Testament. Motivul pentru care era permis în Vechiul Testament era că inimile oamenilor erau împietrite (Matei 19:7-9). Ezra le-a poruncit bărbaților evrei să divorțeze de femeile păgâne cu care nu ar fi trebuit să se căsătorească de la bun început. Pe scurt, atunci când Isus abrogă și adaugă ceva la Vechiul Testament, creștinii sinceri îl urmează pe Isus.

Dacă divorțul este o preocupare pentru tine, poate ai putea explica următoarele:

În islam, un bărbat își poate divorța soția din orice motiv. Bukhari, vol. 3, nr. 859 (p. 534) spune că un bărbat poate divorța din cauza „unui aspect neplăcut legat de soția sa, cum ar fi bătrânețea sau altceva asemănător”.

'Umar i-a poruncit fiului său, 'Abd Allah, să divorțeze de soția sa, dar acesta a refuzat pentru că o iubea. Așa că 'Umar s-a dus la Mahomed, iar Mahomed i-a poruncit să divorțeze de ea. Abu Dawud, vol. 3, nr. 5119, p. 1422

Mohammed i-a poruncit fiului său adoptiv, Zaid, să divorțeze de Zainab, iar apoi Mohammed s-a căsătorit cu Zainab. Zaid n-a avut de ales, deoarece Mohammed a recitat Sura 33:36-38. Musulmanii cred că Coranul este necreat și inscripționat pe o tablă în ceruri, dar Sura 33:36-38 îl menționează pe Zaid pe nume, spunând că acesta nu avea de ales în privința divorțului de Zainab. Ulterior, Zainab bint Jahsh „obișnuia să se laude în fața celorlalte soții ale Profetului și spunea: «Allah m-a căsătorit (cu Profetul) în Ceruri»”. Bukhari, vol. 9, nr. 517, p. 382. De asemenea, vol. 9, nr. 516, 518, p. 381-383.

'Umar a spus că Mohammed a divorțat de Hafsah (divorț revocabil) și apoi a primit-o înapoi. Abu Dawud, vol. 2, nr. 2276, p. 619

Un bărbat trebuie să-și divorțeze soția, dacă tatăl său îi poruncește acest lucru. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 2088-2089, p. 259-260

Doi bărbați musulmani erau prieteni buni, așa că unul l-a întrebat pe celălalt de care dintre soții săi ar trebui să divorțeze, pentru ca celălalt să se poată căsători cu ea. Bukhari, vol. 5, cartea 58, nr. 125, p. 82

Un bărbat a avut o soție timp de mulți ani, care i-a născut mulți copii. El intenționa să o „schimbe” (expresia folosită de Majah), dar a păstrat-o lângă el când ea a fost de acord să renunțe la rândul ei cu el. Ibn-i-Majah, vol. 3, nr. 1914, p. 188.

Întrebarea 82: De ce învață Biblia că cerul este o cupolă solidă din material transparent, cu apă deasupra ei? (Apa s-a revărsat prin „ferestrele cerului” pentru a provoca potopul lui Noe și apoi, probabil, s-a scurs de pe marginea pământului în formă de disc în abis.)
R: Nu învață asta. De ce afirmi în mod eronat că Biblia vorbește despre o cupolă solidă din material transparent? În timpul potopului lui Noe (pe care, se pare, îl negi, deși este menționat și în Coran), Dumnezeu a adus cumva o cantitate imensă de apă pe pământ.

Î83: De ce învață Biblia că caprele vor avea pui cu dungi dacă văd dungi atunci când beau din jgheab, când acest lucru a fost infirmat de genetica modernă?
R: Biblia ne învață că Dumnezeu poate face minuni. Chiar dacă Iacov, cel viclean, credea că acest lucru se va întâmpla în mod natural, Dumnezeu l-a făcut pe Iacov prosper în mod supranatural.

Întrebarea 84: De ce consemnează Biblia evenimente imposibile din punct de vedere științific ca fiind reale? De exemplu, narațiunea creației, potopul lui Noe, o cupolă solidă deasupra cerului, Pământul susținut de o fundație. De ce a produs biserica evanghelică explicații ale „științei creației” care sunt niște absurdități totale? De ce niciuna dintre încercările mai raționale de reconciliere între știință și Biblie nu rezistă unei analize amănunțite?
R: Mai întâi voi adresa această întrebare musulmanilor, iar apoi voi oferi un răspuns atât pentru musulmani, cât și pentru creștini. Dacă ești un musulman care crede că potopul lui Noe a fost un mit, atunci ar trebui să recunoști public că Coranul nu este în întregime adevărat; conține și el mituri. Coranul menționează în mod specific potopul lui Noe (nu doar pe Noe) în sura 7:64; 10:71-73; 11:44; 19:58 (cei care au fost salvați împreună cu Noe); 21:76-77; 23:27; 26:105-120; 29:14 (950 de ani); 54:9-17

Coranul spune că lumea a fost creată în opt zile (Sura 41:9-12). Deci, cum ar răspunde un musulman la această întrebare? Ignorând problema succesiunii, ar răspunde că o zi aici reprezintă o perioadă lungă de timp. Ei bine, Biblia (nu doar creștinii) spune același lucru. Nu toți creștinii cred neapărat că Pământul are doar câteva mii de ani, mai ales , întrucât Psalmul 90:4 și 2 Petru 3:8 arată că o mie de ani în fața Domnului sunt ca o zi sau ca o veghe în noapte.

Î85: Cum ar putea doctrina Trinității să fie adevărată? Orice încercare de a-i da un sens duce la contradicții. Dacă este atât de importantă, de ce nu este predată clar în Biblie? De ce nu ar concluziona un student obiectiv al doctrinei că aceasta a fost creată de biserică pentru a ascunde, în spatele unui văl de mister, inconsistențele biblice privind natura lui Hristos?
R: Doctrina Trinității este adevărată și nu este contradictorie.

Dumnezeu este Atotputernic, și nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să aibă două, trei, patru sau cinci părți. Nu este respectuos să întrebăm cum trebuie să fie Dumnezeu pentru a se potrivi cu opinia noastră; mai degrabă să ne întrebăm doar cum S-a revelat Dumnezeu.

Dumnezeu S-a revelat ca un singur Dumnezeu inseparabil, cu trei părți distincte. Dacă ceva atât de simplu precum un munte poate avea trei vârfuri și o singură bază, cum putem presupune că a avea trei părți este imposibil pentru Dumnezeul Atotputernic?

Poate exista o „pluralitate” a Dumnezeului Unic fără a exista zei separați. Chiar și în Coran, când Allah vorbește, se folosesc cuvintele „noi” (Nahnu) și „eu”.

Sfânta Treime nu are o analogie perfectă cu nimic de pe pământ, dar acest lucru nu ar trebui să fie neașteptat. Iată dovezile biblice clare pentru Sfânta Treime.

În Scriptură se regăsește o trinitate: Matei 28:19; 1 Petru 1:2; Efeseni 2:18; Apocalipsa 4:8; 2 Corinteni 13:14; Ioan 15:26.

Există un singur Dumnezeu. Deuteronom 4:35-39; 6:4; Isaia 43:10-2; 44:6,8; 45:5-6,14,21; 46:9; 1 Timotei 1:17; 6:15-16.

Trei persoane distincte: Matei 3:16-17; Luca 3:21-22; Ioan 1:1; 6:38; 14:31; 15:26; 16:28; 17:5; Faptele Apostolilor 5:31-32; Marcu 10:38-40

Isus este Dumnezeu. Ioan 1:3; Coloseni 1:16-17; Evrei 1:6-9; Ioan 9:38; 2 Corinteni 11:3; Ioan 20:28-29; Apocalipsa 5:8-9; 22:20

Duhul este Dumnezeu. Romani 8:9-16; Luca 1:35; 1 Ioan 4:12-16; 1 Corinteni 3:16 vs. 1 Corinteni 6:19; Faptele Apostolilor 5:4;

Ei sunt egali în natură, glorie și cinste. Ioan 5:18; 5:23; Coloseni 2:9-10; (Isaia 44:6; Apocalipsa 1:8 vs. Apocalipsa 1:17-18; 22:13)

Ei diferă în ceea ce privește rolul și rangul. 1 Corinteni 11:3; 1 Corinteni 15:25-28; Matei 12:18; Efeseni 1:3,17; Ioan 1:33; 14:16,26,28; Romani 8:26-27.

Apropo, faptul că Isus face parte din Trinitate nu înseamnă că Isus este o treime din Dumnezeu, la fel cum înălțimea unei mese nu reprezintă o treime din masă.

Întrebarea 86: De ce spune Biserica că Dumnezeu nu a creat răul, când El Însuși afirmă că a făcut-o în Isaia 45:7, Plângerile lui Ieremia 3:38 și Amos 3:6? (În ciuda redărilor din traducerile moderne, acesta este același cuvânt ebraic tradus prin „rău” în numeroase alte pasaje. Totuși, chiar și cu interpretările moderne, cum poate creștinul să explice faptul că Dumnezeu își asumă meritul pentru „calamitate” (NASB) sau „vai” (NRSV) sau „dezastru” (NIV)?
R: Mai întâi, permiteți-mi să adresez această întrebare musulmanilor, iar apoi voi oferi un răspuns care să satisfacă musulmanii, creștinii și evreii. De ce ar permite Allah musulmanilor să facă „rău” în

Bukhari, vol. 3, nr. 56, p. 35; vol. 4, nr. 534, p. 337; vol. 6, nr. 454, 456, p. 426, 427-428. „Am alergat să-l omorâm [pe șarpe], dar a scăpat repede. Profetul a spus: «A scăpat de răul vostru și voi, de asemenea, ați scăpat de răul lui.»” Dacă Allah a creat totul, de ce ar fi creat El [presupus] ochiul rău?

„Ochiul rău este o realitate.” Bukhari, vol. 7, nr. 636, p. 427; vol. 7, nr. 827, p. 538.

Răspunsul are două părți:

a) Cuvântul „rău”, fie că este în ebraică, arabă sau în limbile moderne, are două sensuri: răul moral și calamitatea fizică. Dumnezeu, în Biblie, nu comite rău moral, iar Mahomed nu le permitea nici musulmanilor să facă ceea ce el considera a fi rău moral. Dumnezeu a provocat în mod direct „răul fizic” al dezastrului, iar musulmanii încercau să facă „rău fizic” șarpelui.

b) Analogii cu răul moral sunt umbra, o gaură sau altă deficiență. Aceste lucruri nu au o existență independentă, ci una parazitară. O umbră nu are greutate, materie, energie sau spirit, și totuși există; plantele mor în umbră. Dumnezeu a creat totul. Dumnezeu a creat lumina, dar umbra există parazitar acolo unde lumina nu ajunge. Dumnezeu a creat doar lumina; El nu a creat direct întunericul, dar nici nu există vreun alt creator care să fi creat întunericul. Întunericul a fost creat ca un produs secundar al creării luminii, acolo unde lumina nu ajunge. Dumnezeu a creat totul bun; El nu este autorul răului. Dar nu a existat niciun alt creator care să fi creat răul. Mai degrabă, răul a fost creat ca un produs secundar al creării binelui, acolo unde binele a fost blocat, denaturat și pervertit.

Întrebarea 87: De ce se ține slujba în Biserică duminica, când a șaptea zi a fost stabilită pentru totdeauna? Nu există niciun temei biblic pentru slujba de duminică; aceasta este [presupus] o tradiție a Bisericii Catolice, pe care protestanții o acceptă.
R: Există temei biblic pentru libertatea alegerii zilei, pentru practica adunării duminica și pentru exemplul Bisericii primare.

Temei biblic:

Evrei 4:11 indică faptul că astăzi avem o odihnă diferită și mai bună. Ar trebui să dedicăm fiecare zi a săptămânii pentru a rămâne în odihna lui Dumnezeu.

În Coloseni 2:16, Pavel îi mustră pe coloseni pentru că continuau să țină ziua de Sabat. Romani 14:5 vorbește, fără dezaprobare, despre creștinii care tratează toate zilele la fel.

În 1 Corinteni 16:2, ei strângeau colectele duminica.

Exemple ale urmașilor apostolilor

Prima Apologie a lui Iustin Martirul (scrisă între anii 138-165 d.Hr.), capitolul 68.

Scrisoarea lui Barnaba (100 d.Hr.)

Ignatie, ucenicul apostolului Ioan (110-117 d.Hr.)

Constituțiile Apostolice (secolul al II-lea)

Bardesanes (180 d.Hr.)

Apologeticus al lui Tertulian (200 d.Hr.)

Petru din Alexandria

Totuși, permiteți-mi să ofer un al doilea răspuns, complementar, care se referă la islam.

De ce a poruncit Mahomed musulmanilor să se închine vinerea și nu în ziua Sabatului? Nu se poate spune că Mahomed nu știa acest lucru, adică faptul că evreii, și nu Dumnezeu, au instituit Sabatul, deoarece Mahomed a afirmat că Allah le-a dat evreilor ziua de sâmbătă, creștinilor duminica, iar musulmanilor vinerea. Sunan Nasa’i, vol. 2, nr. 1371, p. 232. Când veți putea răspunde la întrebarea cum pot musulmanii să pretindă că se închină lui Dumnezeu încălcând legea Sabatului, atunci veți putea înțelege cum pot creștinii să pretindă că se închină lui Dumnezeu, având în vedere că legea Sabatului a fost abrogată.